Artistul danez care a trimis unui muzeu o pânză goală pe post de operă de artă, obligat de instanță să returneze banii încasați
20 Septembrie 2023, 14:02 (actualizat 20 Septembrie 2023, 14:05)
Un tribunal din Copenhaga a decis că artistul, care a luat banii de la muzeu să creeze opere de artă, dar a livrat în schimb un tablou gol, trebuie să returneze aproape integral cele 530 de mii de coroane daneze (76.000 de dolari), relatează CNN .
Artiștii companiei de balet şi dans contemporan Bejart din Lausanne vor avea pentru prima dată o reprezentaţie la Timișoara
18 Septembrie 2023, 22:27 (actualizat 18 Septembrie 2023, 23:18)
Regal de dans la Teatrul "Mihai Eminescu" din Timișoara. Artiștii celebrei companii de balet şi dans contemporan Bejart din Lausanne vor avea pentru prima dată o reprezentaţie în oraşul de pe Bega. Va fi un spectacol în premieră şi în repertoriul trupei, dedicat Capitalei Europene a Culturii.
Se împlinesc 100 de ani de la nașterea Reginei Ana a României
18 Septembrie 2023, 21:26 (actualizat 18 Septembrie 2023, 22:15)
Se împlinesc 100 de ani de la nașterea Reginei Ana a României, alături de care Regele Mihai a trăit timp de 68 de ani. Născută într-o familie cu sânge albastru, înrudită cu marile case regale din Europa, Ana a fost decorată pentru eroismului ei în cel de-al Doilea Război Mondial şi și-a asumat destinul de a deveni soția unui rege fără țară și regina...
Comori arhitecturale, reabilitate. Culele din Brabova și Cernătești vor intra in circuitul turistic dar și în patrimoniul UNESCO
15 Septembrie 2023, 21:06 (actualizat 15 Septembrie 2023, 21:25)
Două comori arhitecturale revin în patrimoniul naţional. Sunt case vechi boiereşti din regiunea Doljului, numite cule, veritabile monumente care ne vorbesc despre cum se trăia în această regiune din Oltenia. Clădirile au fost inaugurate astăzi, după ce au trecut printr-un amplu proces de reabilitare. Artiștii restauratori au venit și cu tehnologii...
Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu, afiliat la BNS, suspendă greva japoneză
15 Septembrie 2023, 17:42 (actualizat 15 Septembrie 2023, 18:06)
Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) membru al Federației Naționale a Lucrătorilor, anunță, într-un comunicat de presă, supendarea grevei japoneze pe perioada desfășurării Festivalul International George Enescu, respectiv pentru data de 16.09.2023.
Meșterul Vasile Borodi explică cum se realizează clopul maramureșean, element vestimentar de tradiție, vechi de aproape 200 de ani
14 Septembrie 2023, 11:36 (actualizat 14 Septembrie 2023, 11:40)
Vasile Borodi este meșter de clopuri, singurul din satul maramureșean Sârbi. A învăţat meseria cu 40 de ani în urmă, de la un vecin. Dar acum, de fiecare dată când face un clop se gândește că tradiția trebuie dusă mai departe și consideră că atelierul lui este, de fapt, și o școală. Pune și un strop de istorie în poveștile lui. Iar sute de turişti, care...
Concerte de muzică clasică în aer liber, timp de opt zile, în Piaţa Festivalului ''George Enescu'' din București
12 Septembrie 2023, 17:44 (actualizat 12 Septembrie 2023, 18:39)
Piaţa Festivalului "George Enescu" din Capitală găzduiește opt seri de concerte de muzică clasică în aer liber de duminică, 17 septembrie, până pe 24 septembrie, anunță ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova, eveniment susținut de ICR Chișinău, se desfășoară în perioada 21-24 septembrie
12 Septembrie 2023, 15:56 (actualizat 12 Septembrie 2023, 17:06)
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău sprijină, pentru al 9-lea an consecutiv, organizarea Zilelor Filmului Românesc în Republica Moldova. Este singurul eveniment în cadrul căruia spectatorii de pe malul stâng al Prutului pot vedea la cinematograf, gratuit, cele mai bune filme românești realizate de-a lungul timpului și cele mai noi...
Expoziție dedicată lui Dimitrie Cantemir, la Palatul Braunstein din Iaşi
11 Septembrie 2023, 09:02 (actualizat 11 Septembrie 2023, 10:59)
Personalitatea principelui Dimitrie Cantemir a fost evocată în cadrul vernisajului unei inedite expoziţii organizate la Iaşi în contextul împlinirii a trei sute de ani de la moartea sa. Vizitatorii pot admira la Palatul Braunstein peste 600 de obiecte din secolele al VII-lea şi al XVIII-lea. Printre acestea, ediţii rare ale lucrărilor sale şi mai multe...
Mii de oameni la Țebea, la omagierea lui Avram Iancu. 2024 va fi anul dedicat fruntașului revoluției de la 1848, la 200 de ani de la naștere
10 Septembrie 2023, 16:39 (actualizat 10 Septembrie 2023, 19:26)
Mii de oameni s-au adunat la Țebea pentru a-l omagia pe eroul național Avram Iancu, la 151 de ani de la moarte. Și politicienii au ținut să meargă la sărbătorirea "Crăișorului Munților". După partea oficială, cântecele și dansurile populare au destins atmosfera.
Show aviatic și experiențe pline de adrenalină, la „Zilele Cetății Târgoviște” 2023
10 Septembrie 2023, 14:03 (actualizat 10 Septembrie 2023, 14:14)
Ritmuri dezlănţuite, experienţe pline de adrenalină şi un spectacol aerian foarte aşteptat! Zilele Cetăţii Târgovişte au transformat oraşul într-o adevărată scenă în care localnicii au petrecut până seara târziu.
Poveștile nespuse ale hanurilor din București. Cele care au rezistat își păstrează farmecul, iar povestea lor continuă să fascineze
10 Septembrie 2023, 12:53 (actualizat 12 Septembrie 2023, 12:30)
Bucureștiul a avut 145 de hanuri, dar azi mai sunt întregi numai două - Hanul lui Manuc, care continuă tradiția ospetiei, și fostul han Gabroveni, acum sediul ARCUB . Se mai văd însă, pe strada Lipscani, în spatele Băncii Naționale, fragmente din beciurile fostului han din vremea lui Șerban Cantacuzino. Ne-au rămas însă poveștile de epocă despre...
Actorul Armand Assante: Cum aş numi un film pe care l-aş face despre România - am spus că l-aş numi "Afirmare"
09 Septembrie 2023, 21:24 (actualizat 09 Septembrie 2023, 21:32)
Filmele românești sunt o analiză fidelă și adâncă a societății, iar cinematografia din România este la fel de competitivă precum cea din alte ţări cu tradiție, spune marele actor Armand Assante. Starul american a venit în România ca invitat de onoare la a treia ediție a Festivalului Internațional de Arte Buzău.
Casă veche de peste 100 de ani, salvată de comunitate într-o comună de lângă Putna
09 Septembrie 2023, 18:07 (actualizat 09 Septembrie 2023, 20:10)
Bucovinenii țin foarte mult la casele lor tradiționale. O dovedesc și localnicii din Bilca, o comună aflată la câțiva kilometri de Putna. Oamenii s-au adunat la clacă, așa cum se făcea odinioară, și au redat viaţă unei căsuțe vechi de peste o sută de ani. A fost și un bun prilej de socializare, la care au participat copii, părinți, bunici. Telefoanele...
Biserica fortificată din satul brașovean Beia s-a prăbușit parțial. Clădirea era lipită de școală, așa că elevii vor învăța într-o localitate învecinată
09 Septembrie 2023, 17:47 (actualizat 09 Septembrie 2023, 20:04)
Biserica fortificată din satul brașovean Beia s-a prăbușit parțial. Clădirea, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, este lipită de şcoală. Așa că, autorităţile au decis ca elevii să înceapă noul an școlar într-o localitate învecinată. Tot acolo vor merge și copiii de la grădiniță din Beia. În urmă cu 6 ani, în județul Brașov s-au prăbușit...
Noaptea Muzeelor la Sate | Publicul are acces la peste o sută de obiective, evenimente culturale şi programe educative din mediul rural
03 Septembrie 2023, 12:17 (actualizat 03 Septembrie 2023, 20:59)
A fost o noapte albă pentru iubitorii de istorie și artă care au participat la prima ediție a evenimentului "Noaptea Muzeelor la Sate". Zeci de mii de oameni din 36 de județe s-au bucurat de acces gratuit la instituțiile de profil din țară și au avut acces la peste 170 de obiective culturale, între care colecții de artă, case memoriale, domenii...
Începe seria Concertelor de la miezul nopţii din cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu"
01 Septembrie 2023, 12:06
Seria Concertelor de la miezul nopţii din cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", găzduită de Ateneul Român, debutează vineri cu recitalul sopranei Olga Peretyatko, alături de tenorul Marius Vlad Budoiu, acompaniaţi de pianiştii Matthias Samuil şi Horea Haplea.
BRILLIANT | Debut al ONB pe scena Filarmonicii din Viena. Daniel Jinga: "Cel mai profund moment al concertului a fost acela petrecut alături de maestrul Gheorghe Zamfir"
04 Septembrie 2023, 13:16
În anul omagial „Ciprian Porumbescu și Dimitrie Cantemir”, compozitorul român care a studiat în tinerețea sa în capitala muzicii, s-a reîntors peste timp, prin opereta sa, „Crai Nou”, alături de Orchestra Operei Naționale București și Daniel Jinga în sala Musikverein a Filarmonicii din Viena. A fost pentru prima dată când Opera Națională București a...
În 31 august, Ziua Limbii Române. Şedinţă festivă comună a Academiei Române şi a Academiei de Ştiinţe a Moldovei
31 August 2023, 07:25 (actualizat 31 August 2023, 07:58)
Manifestările naţionale şi cele internaţionale îşi propun să-i unească în Ziua Limbii Române pe cei care vorbesc şi simt româneşte şi dau ocazia de a ne reaminti că limba română este patria mea şi că limba noastră-i o comoară. Tot în 31 august, Republica Moldova marchează sărbătoarea similară Limba Noastră, celebrată din 1990.
Noaptea Muzeelor la Sate, pe 2 septembrie. Case memoriale, biserici fortificate, ateliere și expoziții își deschid porțile
30 August 2023, 16:32 (actualizat 30 August 2023, 17:10)
Noaptea Muzeelor ajunge și în mediul rural. 2 septembrie e ziua aleasă pentru ediția inaugurală a Nopții Muzeelor la Sate. Localnicii și turiștii pot să viziteze până seara târziu, muzee, biserici fortificate, ateliere de artă tradițională, monumente paleo-creștine și multe alte obiective interesante. Județul Brașov propune cele mai multe locații și cele...
Festivalul George Enescu începe duminică. Concerte pentru familii și copii, o premieră a evenimentului din acest an
26 August 2023, 14:05 (actualizat 26 August 2023, 20:04)
Începe, pentru bucureșteni și nu numai, Festivalul "George Enescu". Este o lună de muzică bună, cu mari orchestre și artiști celebri care vin special în România. Pe lângă secțiunile deja consacrate și iubite de la festival, iubitorii muzicii se vor bucura la această ediție și de o serie de concerte speciale pentru familie. Este deja sold-out. TVR...
Muzică şi dansuri tradiționale, la Sighișoara, în a doua zi a Festivalului ProEtnica. TVR este partener media
25 August 2023, 19:15 (actualizat 25 August 2023, 21:08)
Este o nouă zi de festival la Sighişoara. ProEtnica, reuneşte, ca în fiecare an, cele 20 de minorităţi naționale. În piața cetății medievale sunt spectacole de muzică şi dansuri tradiționale. Continuă și seria dezbaterilor tematice despre respectarea drepturilor minorităţilor naţionale. Ne introduce în atmosfera de festival Teodora Drăgoi.
A început Festivalul Mamaia. TVR 2 transmite în direct cele trei seri de spectacol
25 August 2023, 18:48 (actualizat 25 August 2023, 22:01)
Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia revine în direct, la Televiziunea Română, pe TVR 2, cu o ediție aniversară, care va marca împlinirea a 60 de ani de la debut. În perioada 25-27 august, vor fi concerte și recitaluri ale celor mai îndrăgiți artiști şi formaţii din muzica ușoară românească. Evenimentul va fi prezentat de Liana Stanciu şi...
BRILLIANT| Ana Rubeli, tânăra care salvează clădirile de patrimoniu din România: "Turistul străin iubește locurile abandonate, cu parfum de epocă"
01 Septembrie 2023, 11:24 (actualizat 01 Septembrie 2023, 12:32)
Urmăriți un interviu cu Ana Rubeli, fondatoarea Asociației culturale "Aici A Stat", storyteller cultural și actuar. O tânără antreprenoare care a adus probabilitățile din mediul corporate în activism pentru a promova patrimoniul, cultura, frumosul. Povestea ei, în emisiunea Brilliant moderată de Loredana Negrilă.
Primul ”Sărut” al lui Brâncuşi, punct de cotitură în istoria artei universale, expus în Palatul Dacia, din Capitală
25 August 2023, 09:41 (actualizat 25 August 2023, 10:00)
Primul ”Sărut” al lui Brâncuşi, dăltuit în piatră, la Paris, în 1907, este expus zilele acestea de Palatul Dacia, pe strada Lipscani din București. Lucrarea face parte din patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova, însă de-a lungul timpului a călătorit în Galerii de artă de pe întreg globul. Prima dată a fost expus în capitala României în anii '50, apoi...
A început, la Sighișoara, ProEtnica, cel mai important festival intercultural din România. TVR este coproducător al evenimentului
24 August 2023, 17:12 (actualizat 24 August 2023, 21:30)
Cetatea Sighișoarei este de azi gazda celui mai important festival intercultural din România, ProEtnica. Televiziunea Română este coproducător al evenimentului. Vor fi 4 zile de sărbătoare multiculturală, la care vor lua parte reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute în țara noastră. Detalii de la Sighișoara are Teodora Drăgoi,...
Festivalul Mamaia, ediție aniversară, va fi transmis în direct, la TVR 2, în perioada 25-27 august
23 August 2023, 22:30 (actualizat 23 August 2023, 22:42)
Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia revine în direct, la Televiziunea Română, pe TVR 2, în perioada 25-27 august, cu o ediție aniversară, care va marca împlinirea a 60 de ani de la debut. Vor fi concerte și recitaluri ale celor mai îndrăgiți artiști şi formaţii din muzica ușoară românească. Evenimentul va fi prezentat de Liana Stanciu şi Aurelian...
A murit Toto Cutugno. Îndrăgitul compozitor și cântăreț avea 80 de ani. Momente memorabile pe scenele din România
22 August 2023, 18:28 (actualizat 22 August 2023, 21:38)
Cântăreţul şi compozitorul italian Toto Cutugno, cunoscut în special pentru hitul său din 1983 "L'Italiano", a încetat din viaţă marţi, a confirmat managerul său, Danilo Mancuso. Îndrăgitul artist s-a stins la Spitalul San Raffaele din Milano "după o îndelungată suferinţă, care s-a agravat în ultimele luni", a declarat Mancuso. De-a lungul carierei,...
Începe Festivalul Internaţional de Film pentru Publicul Tânăr KINOdiseea Open Air, la Bucureşti
22 August 2023, 15:53 (actualizat 22 August 2023, 16:15)
De marți seară, până pe 3 septembrie, iubitorii de cinema sunt așteptați în Parcul Obor din Capitală, la Festivalul KINOdiseea Open Air.