Premierul Nicolae Ciucă l-a demis pe șeful Autorității Naționale a Vămilor. "Am luat act de demisiile șefilor ANAF și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Reformarea acestor instituții trebuie accelerată"
30 Mai 2023, 10:21 (actualizat 30 Mai 2023, 10:44)
Primul ministru a anunțat că i-a demis pe Bogdan-Lari MIHEI, președintele Autorității Naționale a Vămilor, și pe Sorin Călin GAL, șeful Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. "Avem nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice așteptate de cetățeni" , a transmis premierul.
Bugetul pentru programul Casa Verde Fotovoltaice, regiunea Nord - Est, a fost epuizat în 5 minute. Platforma a avut aproximativ 2 milioane de accesări
29 Mai 2023, 07:48 (actualizat 29 Mai 2023, 21:27)
Noi înscrieri în programul Casa Verde, de această dată pentru regiunea Nord-Est. Românii din județele Bacău, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț care au vrut să-și instaleze panouri fotovoltaice cu bani de la stat și-au putut depune dosarele începând cu ora 10.00.
Cristian Popa, BNR: Discuţia despre scăderea dobânzii de politică monetară este prematură, nu este pe masă deocamdată
27 Mai 2023, 16:26 (actualizat 27 Mai 2023, 16:51)
Discuţia despre scăderea dobânzii de politică monetară nu este pe masă deocamdată, fiind prea devreme să se declare că a fost câştigat războiul împotriva inflaţiei, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
Aeroporturile românești, tot mai aglomerate. La "Henri Coandă" traficul de pasageri l-a depășit pe cel de dinainte de pandemie
26 Mai 2023, 19:16 (actualizat 26 Mai 2023, 19:40)
Aeroporturile românești sunt tot mai aglomerate, odată cu apropierea concediilor. Pe cel mai mare aeroport, "Henri Coandă", traficul de pasageri a crescut atât de mult, de la începutul anului, încât a fost mai mare decât înainte de pandemie. Reprezentanții agențiilor de turism avertizează însă că, în vară, pe lângă aglomerație, nu este exclus să apară și...
Bujori românești exportați în Olanda. O floare costă și 80 de cenți
26 Mai 2023, 10:52 (actualizat 26 Mai 2023, 12:31)
Exportăm bujori în patria florilor. De pe cea mai mare plantație de bujori din țară, aflată în sudul județului Dolj, se culeg săptămânal sute de mii de flori care iau calea Olandei.
Președintele Iohannis: Sperăm că investiţiile germane se vor extinde, inclusiv cu sprijinul minorităţii germane. Germania este primul partener comercial al României şi al doilea investitor în ţara noastră
25 Mai 2023, 13:10 (actualizat 25 Mai 2023, 13:19)
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în România calitatea investiţiilor germane este foarte apreciată şi şi-a exprimat speranţa că acestea se vor extinde în perioada următoare, inclusiv cu sprijinul minorităţii germane.
ANPC sancționează alte 8 bănci din România pentru practici comerciale înșelătoare. Au fost verificate contractele de credit pe termen mediu și lung
25 Mai 2023, 13:09 (actualizat 25 Mai 2023, 13:17)
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a continuat seria de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani. ANPC a identificat fapte contravenționale la alți 8 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României,...
Germania a intrat în recesiune. Datele privind PIB-ul pe primul trimestru au fost revizuite în scădere
25 Mai 2023, 10:51 (actualizat 25 Mai 2023, 13:18)
Economia germană a intrat în recesiune în primele trei luni ale acestui an, în condiţiile în care Produsul Intern Brut a înregistrat o contracţie de 0,3% comparativ cu trimestrul precedent, arată datele revizuite publicate joi de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite Reuters.
Aeroportul din Ghimbav devine operațional din 15 iunie. Este singurul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani. Biletele de avion se vând de câteva luni
24 Mai 2023, 18:58 (actualizat 24 Mai 2023, 19:52)
În mai puțin de o lună, vor începe să decoleze și să aterizeze avioanele comerciale pe cel mai nou aeroport din România, lângă Brașov. Singurul construit în ultimii 50 de ani. După un șir lung de acreditări și certificări, din 15 iunie aeroportul va deveni operațional. Primele bilete la curse de linie sau charter au început să fie vândute de la...
Bănci obligate de ANPC să facă noi grafice pentru plata ratelor. Problema: ponderea dobânzilor în calculul ratei lunare. Încă 8 bănci au fost verificate
24 Mai 2023, 16:01 (actualizat 25 Mai 2023, 00:29)
Încă 8 bănci au fost verificate pentru modul în care tratează contractele de credit pe termen mediu și lung. Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor extinde controalele în sectorul bancar după ce a amendat deja 11 bănci care au folosit practici comerciale înșelătoare, iar acestea trebuie să corecteze neregulile. Reprezentații sectorului bancar susțin...
Pasajul Olteniței din Capitală se va deschide sâmbătă, 27 mai, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu
24 Mai 2023, 14:47 (actualizat 24 Mai 2023, 14:54)
Pasajul va fluidiza circulația și va atenua ambuteiajele rutiere în zona de sud a Bucureștiului.
Uniunea Europeană recomandă României să elimine măsurile de sprijin în energie şi să accelereze tranziţia energetică
24 Mai 2023, 14:30 (actualizat 24 Mai 2023, 17:25)
Comisia Europeana a formulat miercuri trei recomandări specifice de ţară pentru România, în cadrul Pachetului de primăvară al Semestrului European 2023.
Băncile contestă amenzile primite de la ANPC
24 Mai 2023, 09:27 (actualizat 24 Mai 2023, 11:29)
Băncile din România fac front comun și contestă în instanță amenzile primite de la ANPC. Acestea susţin că defăimarea instituţiilor de credit prin afirmaţii eronate şi calomnioase reprezintă un abuz.
Strategia UE de a crea noi tehnologii divizează statele membre
23 Mai 2023, 19:31 (actualizat 23 Mai 2023, 19:33)
Comisia Europeană dezvăluie în curând o schemă pentru a-i ajuta pe producătorii europeni. Numai că totul se blochează când vine vorba despre alocări bugetare suplimentare, scrie Politico. Oficialii UE promit să creeze un fond care să asigure că tehnologiile de mâine sunt fabricate în Europa, dar deocamdată nu se știe de unde vor veni banii pentru...
Qatarul avertizează Europa că s-ar putea confrunta cu un deficit de gaze
23 Mai 2023, 14:46 (actualizat 23 Mai 2023, 15:00)
Qatarul a avertizat că politicile guvernamentale privind tranziţia energetică vor descuraja investiţiile în combustibilii fosili şi vor duce la o penurie de gaze naturale în următorul deceniu, inclusiv în Europa, transmite Bloomberg.
Energie mai ieftină pe burse, dar nu și pentru clienți. Oficialii Autorității de Reglementare în Energie așteaptă ca furnizorii să adapteze tarifele finale
22 Mai 2023, 19:24 (actualizat 22 Mai 2023, 23:38)
Energia electrică și gazele naturale continuă să se ieftinească, dar, pentru moment, doar la burse. Preţurile sunt chiar și de două ori mai mici decât în urmă cu an. Scăderile nu se văd însă și în ofertele pentru populație. Oficialii Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei așteaptă ca furnizorii să adapteze tarifele finale....
CNS Cartel ALFA solicită Guvernului să revizuiască de urgenţă salariul minim, împreună cu partenerii sociali
22 Mai 2023, 16:56 (actualizat 22 Mai 2023, 17:10)
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA solicită Guvernului să revizuiască de urgenţă salariul minim, pentru a asigura adecvarea acestuia la costul vieţii, şi să introducă un sistem de indexare automată a acestui salariu atunci când inflaţia depăşeşte un anumit procent.
Rata anuală a inflaţiei va coborî, probabil, la nivelul de o cifră în următorul trimestru
22 Mai 2023, 15:53 (actualizat 22 Mai 2023, 16:35)
Rata anuală a inflaţiei va coborî, probabil, la nivelul de o cifră în următorul trimestru şi la 7,1% în decembrie 2023, faţă de 7% la sută în proiecţia precedentă, urmând ca, în decembrie 2024 să se reducă la 4,2%, potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 10 mai 2023.
Legea referitoare la acordarea voucherelor de vacanţă a fost promulgată
22 Mai 2023, 14:18 (actualizat 22 Mai 2023, 14:24)
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit căreia instituţiile publice acordă angajaţilor, anual, vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
Consiliul Concurenței analizează sesizarea ANPC privind modul în care băncile au făcut calculul ratelor
22 Mai 2023, 12:45 (actualizat 22 Mai 2023, 12:53)
Consiliul Concurenţei va analiza astăzi sesizarea ANPC privind comportamentul băncilor, a anunțat președintele consiliului. Bogdan Chiritoiu a declarat că o decizie asupra sancționării acestora, va putea fi luată în urma investigației proprii a Consiliului Concurenței asupra băncilor.
Cotaţia grâului este la cel mai redus nivel din ultimii doi ani
22 Mai 2023, 09:48 (actualizat 22 Mai 2023, 09:50)
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, transmite Reuters, potrivit Agerpres
Euro se apropie de pragul de 5 lei. Leul are aceleași evoluții precum monedele din regiune
22 Mai 2023, 09:35 (actualizat 22 Mai 2023, 10:05)
Euro doboară record după record şi se apropie agresiv de pragul de 5 lei. În acest moment, moneda europeană este cotată la 4 lei, 97 de bani şi 83 de unităţi. Acum, pe piaţa interbancară, euro are fluctuaţii destul de mari şi au fost momente în care a depăşit 4 lei şi 98 de bani.
OMS recomandă vaccinarea efectivelor de păsări impotriva gripei aviare
22 Mai 2023, 08:53 (actualizat 22 Mai 2023, 09:25)
Guvernele ar trebui să se gândească la vaccinarea efectivelor de păsări împotriva gripei aviare - este îndemnul lansat de Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală.
România a ”cumpărat” electricitate gratis. Zero lei, prețul curentului pe burse
20 Mai 2023, 17:39 (actualizat 20 Mai 2023, 19:00)
Furnizorii de energie din România au putut cumpără astăzi energie electrică aproape gratis. S-a întâmplat la orele prânzului, când un megawatt a costat maximum 1 ban.