Secretarul general al PDL Vasile Blaga se declară convins că UDMR nu va ieşi de la guvernare, susţinând că reprezentanţii Uniunii sunt „oameni foarte serioşi”, ...
PSD a definitivat, joi, textul moţiunii de cenzură, pe care a intitulat-o „Moţiunea celor mulţi”, purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, afirmând că ...
Preşedintele sirian Bashar al-Assad va face o vizită în România în acest an, ocazie cu care vor fi semnate mai multe acorduri bilaterale pe justiţie ...
Membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD au votat, luni, în unanimitate, reconfirmarea deciziei de a depune o moţiune de cenzură, hotărârea iniţierii suspendării preşedintelui Băsescu ...
Comisiile reunite de buget, finanţe şi de muncă ale Camerei Deputaţilor au aprobat, marţi, propunerea legislativă a PNL care elimină interdicţia de a se cumula ...
Şeful statului a declarat, luni, la preluarea şefiei MAI de către Traian Igaş, că vrea un raport al Guvernului despre manifestaţia de la Cotroceni a ...
Premierul Emil Boc a sosit, duminică, la sediul Guvernului condus doar de maşini aparţinând Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), fără ca din escortă să ...
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dacă ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi în plen că statul român nu îşi mai poate permite să plătească salarii pentru funcţionari incompetenţi şi bolnavi închipuiţi ...
Deputatul PDL Silviu Prigoană a depus la Cameră o iniţiativă de modificare a Legii audiovizualului, propunând ca presa scrisă şi online să intre sub autoritatea ...