Am sărbătorit, cu câteva zile în urmă, 102 ani de la Marea Unire. Marea majoritate a românilor consideră că prin acest moment istoric poporul român a făcut un pas uriaș spre constituirea națiunii române. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, poporul este o entitate anterioară națiunii definit ca fiind „membri care locuiesc același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală.” Națiunea, este diferită, ea este definită ca fiind „forma de comunitate umană stabilă, istoricește constituită, caracterizată prin comunitate de limbă, teritoriu, viață economică, politică și culturală.”
Concluzia este clară: suntem o națiune! O națiune puternică, unită, o voce importantă în Europa și în lume!
Nici pe departe. În ultimii ani am constatat că, practic, nu contăm la nivel internațional. Atât la nivel decizional cât și, din păcate, la nivel de dezvoltare economico-socială. Văzând ce se întâmplă în jurul nostru putem observa cum țări ca Ungaria, Polonia și altele iși fac simțită prezența în spațiul european, și nu numai. Chiar dacă ne-au fost „apropiate” în defunctul sistem socialist. Iară noi? Noi, epigonii?…Simțiri reci, harfe zdrobite, mici de zile, mari de patimi”- geniul poetului nostru național, Mihai Eminescu, fiind de o actualitate dezarmantă. Nu credem că în următoarele decenii vom avea parte de o generație de oameni politici comparabilă cu „pașoptiștii”, cu familia Brătienilor, Titulescu, Nicolae Iorga sau Corifeii Marii Uniri, Ștefan Cicio- Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu.
Pesimismul rezidă din această uriașă dihonie existentă în sânul clasei politice românești, a guvernanților, a celor din administrație, sănătate, învâțământ. Când cineva spune sau susține ceva, instantaneu, apar contestatarii. Există un nivel foarte ridicat al dezbinării, aspect cunoscut și în afara țării de către partenerii noștri strategici, politici.
De neînțeles este și faptul că unii, din păcate numeroși, au înțeles democrația în sens distructiv. În România nu se mai votează pentru ceva sau cineva anume, se votează împotriva cuiva. Este așa-numitul vot negativ. Celebră fiind expresia „jos X, jos Y”. Ar trebui să înțelegem că în democrație, fapt ușor de constatat în democrațiile consolidate, se votează pentru o idee, persoană sau partid. În România se votează „anti”.
În acest mod este foarte complicat să construim, să ne dezvoltăm, să avem proiecte de țară. Există o lipsă totală de coeziune, unitate, dorință de a ne promova ca țară. Adevărul este că avem parteneriate strategice, politice, economice cu SUA, UE, NATO. Poate sunt conjuncturale, prevalând interesele acestora, în principal, nu ale noastre. Care sunt efectele majore, directe ale acestor alianțe ale țării noastre? Da, din punct de vedere militar, al apărării stăm mai bine ca niciodată. Dar, din punct de vedere economic, al dezvoltării sociale și al creșterii nivelului de trai al românilor efectele sunt minime. Vocea României este cu sonorul la minimum.
Putem să ne gândim, de ce nu?, că SUA având interese politice și geostrategice în zonă s-a aliat cu România. Unde sunt investițiile americane care să creeze locuri de muncă, stabilitate economică și socială, dezvoltarea tarii? Uniunea Europeană, celelalte state membre, se folosesc de România, efectiv, și ca forță de muncă mai ieftină și ca export masiv în România afectând în mod grav balanța comercială a țării noastre. Din punctul lor de vedere România este mielul care trebuie sacrificat. Ar trebui să fim egali în drepturi și în obligații. Nu o națiune de mâna a doua, cum se întâmplă acum.
Din nefericire România ajunge subiect de știri pozitive în redacțiile agențiilor de presă străine numai atunci când un sportiv român are rezultate excepționale ( de exemplu Simona Halep) sau când ieșim în stradă și ne bat(em) cu jandarmii.
Lupta nu este pierdută. Trebuie să schimbăm lucrurile. Probabil o vor face generatiile viitoare. Dar nu trebuie să stăm cu mâinile în sân, să așteptăm trecerea timpului pentru ca aceste lucruri să se întâmple. Să promovam oameni de valoare în toate domeniile de activitate, meritocrația să fie temelia funcționării societății românești. Să ne schimbăm mentalitatea. Nu vom putea trăi, la nesfârșit, cu ideea că suntem interesanți pentru alții numai pentru că au nevoie de noi. Trebuie să fim uniți, să gândim și să facem mai mult pentru a fi cunoscuți și respectați în lume. Altfel, vom ramâne cu veșnica speranță „mai rău să nu fie” și cu „tăcerea” noastră perpetuă în a ne face cunoscuți și a ne promova o imagine cât mai bună in exterior.
„Unirea face puterea”, spunea Kogălniceanu în urmă cu 161 de ani. Ne-am unit, s-a împlinit visul românilor. Statul român, însă, nu este un stat puternic. Instituțiile nu funcționează, există corupție generalizată, societatea românească este atomizată, nu există empatie. Este necesară o schimbare profundă, radicală a mentalului colectiv, a calității oamenilor politici, a decidenților pentru a avea țeluri comune, de dezvoltare a societății noastre, a României.
Nu există un panaceu pentru a fi o națiune puternică, unită. Situația precară a economiei, nivelul de trai scăzut au făcut ca oamenii să se gândească mai mult la viața de zi cu zi, la problemele personale, familiale în detrimentul marilor probleme ale țării noastre.Va trebui să ne preocupe creșterea și dezvoltarea noilor generații de români și, prin credintă, educație și promovarea interesului național, vom reuși.
De aceea, acum, Țara are nevoie încă o dată de tine să îi spui că îți pasă și că împreună vom trece cu curaj, așa cum au facut-o și strămoșii noștri prin acest foc greu al istoriei.
Alianța Renașterea Națională
