Luni, vremea va fi rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Norii se extind peste întreaga ţară şi vor fi precipitaţii îndeosebi în vestul şi sud-vestul ţării. În Banat şi Crişana vor fi mai ales ploi, în Oltenia, local în Transilvania şi izolat în rest vor fi precipitaţii mixte, iar la munte va ninge. Temperaturile maxime, sunt uşor mai ridicate în regiunile intracarpatice, astfel acestea vor fi de la minus 4 în nordul Moldovei, până spre 8 grade în Banat.
În regiunile din interiorul arcului carpatic cerul va fi noros, iar precipitaţiile nu vor întârzia să apară. Vor fi mai ales ploi în Banat şi Crişana.
Vântul se înteţeşte în sudul Banatului, unde va depăşi 55 km/h. Temperaturile sunt cu 2…4 grade mai ridicate decât ieri, dar tot sub mediile climatologice ale datei, maxime ce ajung până la 7 grade la Reşiţa şi Deva.În sud va fi o zi friguroasă. Vântul creşte în intensitate şi amplifică şi mai mult senzaţia de frig. Cerul va fi noros, iar spre seară precipitaţiile se vor extinde. La început mixte, dar noaptea treptat vor predomina ninsorile. Temperaturile sunt cu mai mult de 10 grade sub medii, maxime între 0…3 grade, mai ridicate în localităţile din Lunca Dunării.O zi mohorâtă şi deosebit de rece şi în Dobrogea.
Marţi, temporar va ninge, exceptând regiunile vestice şi sud-estice, unde vor fi şi ploi sau lapoviţă. Vantul va fi taios în sud, sud-est, dar şi în zona montană. Regimul termic va fi caracteristic pentru o zi de iarnă, maxime între minus 5 şi 4 grade, mai uşor mai ridicate în sudul litoralului spre 6…7 grade.În capitală o zi de iarnă autentică. Va ninge, iar vântul va prezenta intensificari temporare. Mercurul din termometre nu trece peste pragul de înghet, aşadar 0 grade la amiază, dar la nivel de perceptie va fi cu mult mai frig din cauza vântului.Nici pentru miercuri veştile nu sunt mai bune – va fi vreme extrem de rece pentru această dată. Norii acoperă cerul şi vor cădea precipitaţii în general slabe cantitativ, în vestul şi sudul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. În Banat şi Crişana acestea sunt mixte, iar în rest predomina ninsoarea. Vântul va avea intensificări în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 4 şi 5 grade, cu cele mai ridicate valori in vest.Ninge în Bucureşti şi miercuri, cei drept mai slab cantitativ. Este în continuare foarte frig, la amiază o maximă în jurul valorii de 0 grade.
Iarna nu pare să ne părăsească nici în prima jumătate a acestei săptămâni. Astfel din această seară şi până miercuri inclusiv, urmează un episod de iarnă autentică. Prin urmare, începând din sud-vest precipitaţiile se vor extinde în toate regiunile. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, exceptând regiunile sud-estice şi cele vestice, unde vor fi şi ploi sau lapoviţă şi vor fi condiţii de polei. În sud ninsoarea se va asocia si cu intensificari ale vântului, încât, putem vorbi de viscol. Abia de vineri vremea începe să se încălzească, dar această încălzire este asociată cu ploi, şi există risc de inundaţii.