Diana Hetea este o voce foarte cunoscută în vestul țării. Nu de puține ori a încercat să arate că Banatu-i fruncea și a participat la diverse competiții, unde a făcut ceea ce a știut ea mai bine, să cânte. Mereu a așteptat momentul optim pentru a da curs unei dorințe speciale pentru ea, participarea la Eurovision. Anul acesta și-a luat inima în dinți și a făcut pasul cel mare.
Diana a intrat în competiție cu piesa I believe in love, o baladă creată de o echipă formată din compozitori străini, lucru permis de noul regulament al Selecției Naționale.
Titlul piesei ne introduce într-o lume de poveste, iar interpretarea Dianei face ca această lume să prindă contur.
Cu toate acestea, Diana care a intrat cu numărul 4 în prima semifinală, nu a reușit să treacă de această etapă. Din păcate, timișoreanca a răcit chiar în ziua concursului, vocea fiindu-i de asemenea afectată.
Diana ne-a mărturisit că a învățat să pună sănătatea mai presus de toate, însă excluzând problemele medicale, artista a spus că momentele petrecute pe scena Eurovision au fost unele inedite.
Artista ne-a mai spus că și-ar dori ca pe viitor piesa I believe in love să aibă un videoclip pe măsură. De asemenea, Diana nu exclude o altă participare la Eurovision, însă momentan nu știe când se ca întâmpla acest lucru.
Sursa: http://xpresstv.ro/2013/03/20/diana-hetea-in-semifinala-eurovision-romania/