După festivalul vinului, în faţa Palatului Administrativ este organizat Târgul de Crăciun, în cadrul căruia vor avea loc, zilnic, spectacole de colinde.
Evenimente pentru toate gusturile
Apoi, în ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, ocrotitorul României, zi liberă decretată de autorităţi, pe scena din fața Primăriei a fost programat un spectacol, protagoniști fiind Andra şi Smiley.
De Ziua Națională a României, la 1 Decembrie, autoritățile au programat, în centrul orașului, un concert de muzică populară cu Dinu Iancu Sălăjanu, Mirela Mănescu şi Puiu Codreanu.
În următoarea zi, în 2 decembrie, pe scena din fața Primăriei vor concerta Filarmonica de Stat dinAradşi Fanfara din Buteni. Pentru ziua de 6 decembrie este programat un concert susținut de Grigore Leşe.
În zilele de 7 şi 8 decembrie a fost programată, în cartierul Micălaca, „Cina porcului”, eveniment care a devenit tradiţional în municipiul Arad şi are loc, în fiecare an, în preajma Ignatului. În Parcul „23 August“ din Micălaca vor cânta Marius Ciprian Pop, în 7 decembrie, şi Fuego, în 8 decembrie.
În data de 15 decembrie, în centrul Aradului, va avea loc un concert de colinde, susţinut de Ducu Bertzi.
În seara zilei de 18 decembrie a fost programată Gala sportului Arădean, o manifestare tradiţională care se va derula într-un centru comercial, iar invitatul special este Ştefan Hruşcă.
„Caravana tradiţiilor de iarnă”, un spectacol de gală, dedicat obiceiurilor de iarnă şi colindelor tradiţionale din judeţul Arad, se va desfășura în data de 23 decembrie, în fața Primăriei municipiului.
Și în acest an, autoritățile au anunțat că va fi organizat Revelionul popular, în centrul oraşului, eveniment care a atras, de fiecare dată, mii de oameni.