Ziua de 23 noiembrie…data limită pentru achiziţia unui autoturism nou cu “ discount “ de la stat. Este vorba desigur de Programul Rabla, un sistem extrem de eficient ca mod de operare, respectiv eliminarea din peisaj a epavelor nefolosite poate de zeci de ani şi stimularea creşterii vanzărilor de maşini noi. Scorul este 3 – 1, matematic dispar 3 rable, pe care dacă le casezi esti obligat să le radiezi, ocazie cu care îţi achiţi la zi datoriile la bugetul local şi vinzi 1 maşină nouă. Practica ultimilor ani ne demonstrează, chiar dacă nu avem cifrele exacte, faptul că marea majoritate a achiziţiilor pe persoană fízică au avut loc prin acest sistem. Însă, orice sistem are evident şi parţi bune, enuntate anterior şi părţi…pe care le vom detalia în cele ce urmează.
In zilele noastre există nenumarate surse de informare mass-media, dar se cunoaşte că cel mai bine este să te informezi personal direct de la sursă. În acest fel nu mai exista loc de interpretări şi ai chiar posibilitatea să fi în momentul potrivit la locul potrivit, mai precis la centrul de casare. De acolo porneşte totul. De la predarea rablei…mai precis a maşinii de suflet, care a fost alături de tine din momentul în care ai urcat în ea la IDMS ( singurul loc autorizat pentru vânzarea autoturismelor noi înainte de ‘89 – Intreprinderea Desfacere Materiale sportive ), după o aşteptare de câţiva ani şi pană vezi gheara nemiloasă cum o sfâşie, şi o face bucăţi în faţa ta.
Şi abia acum începe calvarul…acte legalizate, copii xerox, certficate fiscale, notificări privind schimbarea de domiciliu, adeverinţe eliberate pentru confirmarea adresei, drumuri între centrul de casare, notar, direcţia fiscală, serviciul radieri…acte lipsă, acte pierdute între drumuri, acte legalizate uitate pe vreun birou…o întreagă poveste care deodată ia sfârşit: “ Cât vreţi pe tichet ? “. Intrebare uşoară, raspuns greu. Calculul făcut imediat este: costul platformei până la centrul de casare, două / trei repere lipsă că suntem de bună credinţa şi maşina se predă completă, plata la zi a datoriilor pentru a putea fi radiată, copii legalizate, taxe de radiere, bonurile de la birourile de copiat acte şi de la taxi, că totul trebuie rezolvat urgent, şi să nu îndrăznim să uităm de valoarea sentimentală a obiectului care deja este topit. Valoarea tichetului: 3.800 Ron. Raspunsul este rapid: “ 3.000 “.
Şi de aici începe o altă poveste, cea a negocierii. Cine vinde ştie cât s-a zbătut până să aiba tichetul în mană şi regretă că nu a casat-o pur şi simplu, cel care ravneşte la o maşină nouă ar vrea să o cumpere cât mai ieftin, şi în acest fel începe tranzacţia. Dacă doriţi punctul meu de vedere, cea mai fluctuantă piaţă de vânzare, ca preţ, este cea a tichetelor Rabla, sau a vaucerelor, în denumirea cunoscută tuturor. Spun asta deoarece existau momente când clienţii a căror maşini noi erau gata de livrare erau dispuşi să achite şi peste 3.000 Ron, că la urma urmei orice leu în plus contează, situaţie de care profitau cei care deţineau astfel de tichete, dar au existat de-a lungul anilor şi momente ca cel de azi, la data apariţiei acestui articol, care este apropiată de data limită a valabilitatii folosirii tichetului, când cei care nu au vândut vaucerul din varii motive pot doar spera cî cineva le va plăti o sumă infiăa pe ultima suta de metri…sau se vor mândri peste ani cu el, într.-un album foto, alaturi de prima poza langă maşina nouă.
Şi dacă brusc apare ştirea că se va prelungi valabilitatea pană la finele anului, putem avea parte de un nou scenariu…cine nu mai speră nimic şi deţine tichetul valoros decide: “ 3.000 !!! “.
Un lucru este cert, programul a funcţionat bine, şi lăsând la o parte prţtul tichetului, care nu este neaparat elementul definitoriu, trebuie privita partea buna a lucrurilor: s-au vândut maşini noi şi am scăpat de rablele “ îngropate “ în asfalt, care ocupau locurile şi aşa puţine de parcare.
