Seminţele germinate sunt la originea epidemiei de E.coli care a provocat moartea a 30 de persoane în Europa, a anunţat vineri directorul Institutului federal de supraveghere sanitară.
„Seminţele germinate” sunt cauza, a declarat Reinhard Burger, directorul Institutului Robert Koch (RKI), în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin a celor trei institute sanitare federale implicate în dosar.
Potrivit analizelor, „persoanele care au mâncat aceste seminţe au de nouă ori mai multe şanse să aibă diaree cu sânge şi alte semne de infecţie cu bacteria ECEH decât cele care nu au mâncat”, a declarat el.
Există analize „multiple”, pe terenurile şi produsele unei ferme din nordul Germaniei, Gärtnerhof din Bienenbüttel, care nu au putut dovedi cu certitudine prezenţa bacteriei, dar „lanţul de indicii este aşa de important”, încât se poate identifica originea contaminării, au explicat oficialii citaţi.
La această conferinţă de presă au participat RKI, Oficiul federal pentru protecţia consumatorului şi securitate alimentară şi Institutul federal pentru evaluarea riscurilor.
Acestea au anunţat oficial ridicarea alertei decretate la sfârşitul lui mai împotriva consumului de castraveţi, roşii şi salate crude, care i-a costat deja sute de milioane de euro pe agricultorii europeni.
„Toate cele trei institute ale noastre sunt de acord că nu mai există motive să se menţină recomandarea” privind consumul legumelor crude, a declarat unul dintre lideri.
De altfel, se pare că „sursa infecţiei nu mai este activă”, iar „numărul cazurilor noi a scăzut”, au declarat ei.
„Nu există altă pistă serioasă decât seminţele germinate”, a explicat Burger ca răspuns la o întrebare privind gradul de certitudine al autorităţilor că sursa contaminării o reprezintă doar seminţele germinate.
Sursa: www.mediafax.ro
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024