Senatorul PDL Radu F. Alexandru i-a trimis marţi o scrisoare deschisă lui Traian Băsescu în care arată că opiniile despre Regele Mihai sunt „incalificabile şi impardonabile”, „probe ale ignoranţei”, afirmând că nu poate să mai aibă încredere în „discernământul şi dreapta judecată” a preşedintelui.
Radu F. Alexandru explică, în scrisoare, că a simţit „nevoia imperiosă” să-i scrie lui Traian Băsescu din clipa în care a auzit declaraţiile, dar nu a făcut-o din teama de a nu se pronunţa „prea abrupt sub şocul emoţional” al comentariilor şi din speranţa că şeful statului va găsi o cale de a corecta „gravele erori”.
„Discursul ţinut în faţa Parlamentului ar fi fost cu siguranţă cadrul cel mai potrivit să îndreptaţi ce se mai putea îndrepta. Nu v-aţi dovedit capabil de un asemenea gest. În această situaţie, mă simt îndreptăţit şi obligat să declar public că apreciez opiniile dumneavoastră despre Istoria modernă a României ca incalificabile şi impardonabile, probe ale unei ignoranţe ce vă descalifică. (Prefer să vorbesc despre ignoranţă pentru că încă refuz să vă suspectez de rea-credinţă, un păcat infinit mai periculos, când cel în cauză ocupă cea mai înaltă demnitate în stat)”, scrie Radu F. Alexandru.
El îi reproşează şefului statului că, pornind de la ideea că românii încă nu îşi aşează corect valorile”, s-a hazardat „într-o rapidă şi sumară judecată” în finalul căreia a concluzionat că Regele Mihai „a fost slugă la ruşi”, iar abdicarea a fost un „act de trădare a interesului naţional al României”, în vreme ce „pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria”.
„Pentru a elimina orice dubiu asupra viziunii dumneavoastră asupra evenimentelor, la întrebarea dacă la vremea respectivă aţi fi dat ordin armatelor române să treacă Prutul nu v-a trebuit nicio clipă de reflecţie ca să răspundeţi categoric «DA». Un «DA» motivat, la fel ca şi Ion Antonescu în urmă cu 70 de ani, de respectul şi datoria faţă de un ALIAT şi de dorinţa de a recupera teritoriul pierdut în urma unui rapt”, a adăugat senatorul PDL.
El îi mai spune preşedintelui că, „în goana după un răspuns «eroic», cu impactul cel mai puternic asupra telespectatorilor”, a trecut însă peste un „amănunt” esenţial: cine era ALIATUL – Adolf Hitler!”.
„Aliatul pe mâna căruia a mers Ion Antonescu şi căruia i-a rămas fidel până în ultima clipă, trăgând România în cea mai dezastruoasă aventură din Istoria ei, s-a numit Hitler şi Germania nazistă. Respectarea obligaţiei faţă de un asemenea aliat îl poate absolvi pe Ion Antonescu de judecata neiertătoare a Istoriei? Şi puteţi declara astăzi fără să vă cutremuraţi că împărtăşiţi fără rezerve opţiunea lui Antonescu şi că, în locul lui, aţi fi procedat la fel? Chiar nu ştiţi nimic din tot ce a însemnat «programul politic» al Führer-ului şi nu ştiţi că teritoriu românesc pierdut în urma Acordului între Hitler şi Stalin (Ribbentrop-Molotov) şi care trebuia recuperat nu se întindea decât până la Nistru şi că la eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, în iunie 1942, Maniu şi Brătianu, împreună cu alţi fruntaşi ai partidelor istorice, l-au conjurat pe Antonescu să se oprească la graniţa recunoscută a României? Sunteţi în stare să realizaţi măcar şi pentru o clipă imaginea apocaliptică a lumii, dacă victoria finală i-ar fi aparţinut lui Hitler şi aliatul lui Ion Antonescu?! Care ar fi după dumneavoastră poziţia bine-meritată a lui Ion Antonescu într-o Istorie în care s-ar face dreptate şi s-ar proceda la o «aşezare corectă a valorilor»?”, a menţionat Radu F. Alexandru.
El mai spune că nu poate să creadă că Traian Băsescu este în stare să continue „încercarea de reabilitare a «victimei» Ion Antonescu” şi că şeful statului a simţit nevoia să o trateze în antiteză cu imaginea Regelui Mihai.
„Nu am să insist nicio clipă asupra limbajului inacceptabil cu care vă permiteţi să vorbiţi până şi despre Rege. Ce mă oripilează este capacitatea de a răstălmăci şi nesocoti fapte asupra cărora Istoria, prin documente şi analize produse de personalităţi ştiinţifice de necontestat, din întreaga lume, s-a pronunţat în modul cel mai limpede şi cel mai argumentat. Decizia Regelui Mihai, covârşitoare ca importanţă în derularea operaţiunilor în finalul celui de-al doilea război mondial, de a-l aresta pe Ion Antonescu şi de a rupe alianţa cu Hitler, a marcat o şansă de ultimă oră pentru ca România să atenueze într-un fel oprobriul de care s-a acoperit în momentul în care s-a înregimentat în rândurile Axei. Încercarea de a minimaliza importanţa istorică a rolului jucat de rege în împlinirea actului de la 23 august şi de a-i arunca în cârcă culpa abdicării, ca şi cum ar fi existat sacrificiu la îndemâna oricărui muritor care ar mai fi putut opri mersul implacabil al cotropirii ţării de regimul impus de la Moscova, dincolo de stupoare cred că obligă orice cetăţean conştient al României să-şi dea un răspuns ferm la întrebarea: «Mai pot să am încredere în discernământul şi în dreapta judecată a preşedintelui ţării?» În ceea ce mă priveşte, cu o amărăciune pe care nu vi-o ascund, răspunsul este NU”, a conchis Radu F. Alexandru.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, la B1 TV, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost „un act de trădare”, el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală.
„Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea regelui. Acesta este punctul meu de vedere”, a spus Băsescu.
Sursa: www.mediafax.ro
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024