O ladă de armament în care se aflau două arme letale şi una neletală, precum şi un motofierăstrău au fost furate de persoane necunoscute dintr-un canton silvic din comuna suceveană Pătrăuţi, poliţiştii făcând cercetări pentru identificarea autorilor.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, oamenii legii din Pătrăuţi au fost sesizaţi, luni, de personalul Ocolului Silvic din localitate că de la un canton silvic au fost furate armele din dotarea pădurarului.
Cantonul silvic se află într-un loc izolat, la circa şase kilometri de limita comunei Pătrăuţi.
În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că hoţii au intrat în canton prin forţarea uşilor de acces, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni. Hoţii au răvăşit mai multe lucruri din încăperi şi au furat lada de armament în care se aflau două arme letale şi una neletală, precum şi un motofierăstrău.
Muniţia din dotarea armelor a fost găsită în canton, într-un alt loc.
Conform sursei citate, lada de armament nu a fost asigurată conform prevederilor legare prin fixare în pardoseală.
Cercetările în acest caz sunt continuate pentru identificarea autorilor furtului în vederea recuperării prejudiciului, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 5.000 de lei.
Sursa: Mediafax