Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, marţi, că a existat o disfuncţiune la nivelul grupurilor deputaţilor coaliţiei la adoptarea tacită a abrogării a studierii Istoriei şi Geografiei în limba maternă, menţionând că PDL este convins că această lege nu va trece de Senat.
Voinescu a precizat că, din punctul de vedere al PDL, acest proiect de lege al deputatului Mircia Giurgiu, care nu mai este membru PDL, este „nefericită şi cu totul neavenită”.
El a spus că deputaţii PDL din Comisia de învăţământ au votat pentru un raport de respingere a acestei iniţiative legislative, iar proiectul a ajuns în această formă în plen.
„Într-adevăr, a existat o disfuncţiune la nivelul grupurilor coaliţiei din Camera Deputaţilor şi suntem convinşi că această lege nu va trece de Senat şi prin urmare din punctul nostru nu există niciun pericol pentru soliditatea coaliţiei”, a afirmat Sever Voinescu.
Adoptarea iniţiativei „demagogice şi ultranaţionaliste” care elimină obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor dovedeşte defecţiunile coaliţiei, iar susţinerea acesteia ar putea arunca în aer coaliţia, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX vicepremierul UDMR Marko Bela.
El a precizat că Guvernul şi coaliţia susţin varianta deja adoptată a Legii educaţiei, dar că promovarea acestei iniţiative, adoptate deja tacit de Camera Deputaţilor, ar putea arunca în aer coaliţia.
Camera Deputaţilor a adoptat, tacit, propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu potrivit căreia se elimină din Legea educaţiei prevederea privind obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor naţionale.
Iniţiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere şi vot final, 1 mai 2011, a fost depăşit.
Comisia pentru învăţământ a propus respingerea proiectului, iar Guvernul nu a transmis un punct de vedere cu privire la acest proiect.
Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul fiind decizional.
Sursa: Mediafax
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024