Un studiu realizat în Marea Britanie arată că îmbătrânirea creierului poate fi mai rapidă la cine doarme prea puţin, dar şi la cine întârzie prea mult în pat. Publicat în revista Sleep, studiul se ocupă de memorie, gândire şi vocabular. El dezvăluie faptul că 7-8% dintre cei care dorm mai mult de opt ore pe noapte au avut rezultate mai slabe la teste decât cei care dorm între şase şi opt ore, scrie site-ul lesquotidiennes.com.
În privinţa persoanelor care dorm mai puţin de şase ore pe noapte, 25% dintre femei şi 18% dintre bărbaţi au rezultate mai slabe în vocabular şi gândire. Studiul a fost realizat pe 5.431 persoane, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani. ‘Rezultatul principal al acestui studiu este că degradarea somnului poate determina o scădere a funcţiilor cognitive după vârsta de 50 de ani’, spune Jane Ferrie de la University College London Medical School, unul din autorii cercetării, într-un comunicat de presă.
‘Lipsa cronică de somn favorizează producerea de hormoni şi elemente chimice în organism, care cresc riscul de boli cardiace, atacuri, hipertensiune, diabet şi obezitate’, afirmă cercetătoarea, care adaugă că ideal este un somn de calitate de şapte ore.
Sursa: AGERPRES