Ministrul francez al Finanţelor, Christine Lagarde, pare să aibă cele mai mari şanse să-l înlocuiască pe conaţionalul Dominique Strauss-Kahn în poziţia de director general al FMI, din moment ce ţările emergente nu reuşesc să se unească în spatele unui candidat, transmite Bloomberg.
Secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, a cerut joi numirea urgentă a unui nou director general, iar administraţia Obama a evitat să susţină deschis vreun candidat.
„Vrem să vedem un proces transparent, care să conducă la o succesiune promptă”, a afirmat Geithner într-un comunicat.
John Lipsky, adjunctul care a preluat interimatul în poziţia de director general, „va conduce cu experienţă şi abilitate Fondul în acest moment critic pentru economia globală”, a adăugat oficialul american.
Oficialii europeni fac presiuni pentru a menţine un candidat propriu pe poziţia de director general, conform cu o tradiţie care datează încă de la înfiinţarea instituţiei, în 1945. FMI fuzniează o treime din pachetele de bailout ale ţărilor europene şi a aprobat anul trecut împrumuturi de urgenţă în valoare totală de 91,7 miliarde de dolari.
Italia şi Suedia o sprijină deschis pe Lagarde, iar ziarul german Handelsblatt scrie că guvernul de la Berlin se pregăteşte să se alăture grupului de susţinători ai ministrului francez.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat într-o conferinţă de presă că problemele din Europa impun un candidat european, dar a refuzat să nominalizeze o persoană preferată.
„Aş spune că pe Christine Lagarde o recomandă calităţi remarcabile”, a declarat joi ministrul Finanţelor din Suedia, Anders Borg, într-un interviu pentru Bloomberg Television. Sexul feminin „este un avantaj”, din moment ce „jumătate din omenire nu a fost reprezentată ca director general” al FMI, a adăugat el.
Premierul italian Silvio Berlusconi a afirmat că Lagarde ar fi „o alegere excelentă”, potrivit unui comunicat transmis joi de guvernul de la Roma. Berlusconi a adăugat că este „de importanţă fundamentală” ca Europa să ajungă la un candidat comun cât mai repede cu putinţă.
Între timp, oficialităţi din mai multe state cu economii emergente, precum Thailanda, Rusia sau Africa de Sud, au declarat că următorul director general al FMI ar trebui să provină dintr-o ţară aflată în curs de dezvoltare.
Economiile emergente nu au reuşit însă până acum să se ralieze în spatele unui candidat unic, aşa cum o susţin liderii europeni pe Lagarde.
China nu a sprijin public vreun candidat, iar Tailanda şi Insulele Filipine îl susţin pe ministrul Finanţelor din Singapore, Tharman Shanmugaratnam.
Guvernul chinez l-a întrebat Peter Mandelson, fost ministru al afacerilor în Marea Britanie şi comisar european pentru comerţ, dacă este interesat de poziţie, potrivit ziarului The Guardian, care nu a precizat sursa informaţiilor.
Strauss-Kahn, fost ministru francez al finanţelor şi al zecelea director general al FMI, a demisionat joi, la patru zile după ce a fost arestat la New York pentru acuzaţii de tentativă de viol. El susţine că este nevinovat.
Preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a cerut o decizie urgentă privind noul lider al FMI, notând că arestarea lui Strauss-Kahn a împiedicat eforturile de rezolvare a crizei financiare din Grecia.
„Nu putem pierde timpul. Resimţim o deficienţă de leadership în soluţionarea crizei din Grecia”, a declarat Vam Rompuy joi la Bruxelles.
Directorul general adjunct al FMI John Lipsky va asigura interimatul în funcţia de directro general până la selectarea unui nou lider, a anunţat FMI într-un comunicat transmis miercuri. Lipsky, fost economist şef al JPMorgan Chase, se va retrage în luna august.
Lipsky a calificat-o pe Christine Lagarde drept „foarte, foarte talentată” şi „un lider capabil”.
Salariul lui Strauss-Kahn era, în iulie 2009, de 441.980 de dolari pe an după impozitare, plus un fond de cheltuieli de 79.120 dolari, de asemenea după taxe. Fondurile „i-ar fi permis un nivel de trai adecvat poziţiei de director general”, potrivit contractului său. În plus, fostul şef al FMI putea deconta „cheltuieli rezonabile de divertisment” şi călători first-class.
Potrivit regulilor FMI, Consiliul Executiv selectează directorul general, iar oricare membru al forului poate face o nominalizare. Înainte de numirea lui Strauss-Kahn, în 2007, Consiliul a subliniat că orice candidat „trebuie să aibă un trecut distins în chestiuni de politicã economicã la nivel înalt” şi „să demonstreze capacităţile manageriale şi diplomatice necesare pentru conducerea unei instituţii cu caracter global”.
Perioada de nominalizare din 2007 a durat circa două luni, de la începutul lui iulie până la sfârşitul lui august. Consiliul s-a întâlnit cu fiecare candidat şi a încercat să selecteze directorul general prin consens, şi nu prin vot majoritar. Numirea a fost făcută la trei luni după demisia lui Rodrigo de Rato.
Sursa: Mediafax
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024