Caporalul Cătălin Ionel Marinescu din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” a murit, marţi, în timpul unei misiuni în provincia Zabul din Afganistan, informează Ministerul Apărării Naţionale. Potrivit MApN, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor.
„În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat”, se arată în comunicat.
Militarul avea 28 de ani şi era necăsătorit.
„Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan”, potrivit MapN.
Sursa citată precizează că ministrul Apărării Naţionale a înaintat preşedintelui propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Sursa: Mediafax