Există speranţă şi pentru restanţieri, dacă şi-au plătit datoriile. Pot obţine un alt împrumut, lucru imposibil până acum. Pentru asta trebuie să pună o casă garanţie, iar dobanda este cu câteva procente mai mare decât în cazul unui client „curat”, adică fără restanţe.
Ani la rând, cine era înregistrat la Biroul de Credit chiar şi cu o singură restanţă, indiferent de motivul intârzierii, nu mai putea să ia un nou credit.
Acum poţi să îţi iei un alt credit. Chiar şi aşa, va trebui să suporţi un cost suplimentar. „Pot suporta o penalitate în ghilimele, o marjă suplimentară de 1-2 puncte procentuale la dobandă, banca evident având şi un risc mai mare prin prisma comportamentului anterior de plată”, Traian Stancu, director de operaţiuni la Cooper Pear.
Chiar şi aşa, creditele acordate în lei au dobânzi de până la 14% pe an, iar cele în euro de cel mult 9%. Dacă îţi refinanţezi creditul mai adaugă o marja de 1,2% în cazul creditelor în euro şi 2,3% în cazul celor în lei.
Citeşte mai multe despre cum poţi obţine un credit dacă ai avut restanţe la împrumuturile bancare pe www.incont.ro
Sursa: Mediafax
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
County investigates first locally acquired dengue case in Escondido – FOX 5 San Diego | 07 oct. 2024
-
‘Ridiculous and just plain false’: FEMA administrator knocks Trump’s Hurricane Helene recovery claims – USA TODAY | 07 oct. 2024
-
Taylor Swift attending Travis Kelce’s Chiefs game vs. Saints after missing last two – New York Post | 07 oct. 2024
-
Stock market’s soft-landing rally faces crucial CPI inflation test. – MarketWatch | 07 oct. 2024
-
Tony Fadell-backed Plumerai brings on-device AI to home security cameras – TechCrunch | 07 oct. 2024
-
Your iPhone 16 may get its first Apple Intelligence features later this month – The Verge | 07 oct. 2024