Economia românească va trebui să facă faţă unui nou eveniment mondial care se va vedea în preţuri şi cerere. Ofensiva pornită de Occident împotriva dictatorului libian Muammar Gadhafi se poate resimţi şi în România, chiar dacă ţara noastră nu este în prima linie a conflictului armat. Preţul petrolului, care a fost extrem de volatil pe parcursul conflictului din Libia, poate creşte, ceea ce se va traduce în majorări de preţuri care pot lovi şi mai tare economia românească, şi aşa slăbită de cei doi ani de criză prin care a trecut.
Cum este afectată România de conflictul din Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Impactul conflictului asupra preţului petrolului şi implicit asupra economiei româneşti „va fi de durată, doar în situaţia în care conflictul va fi unul de durată”, spune analistul economic Liviu Voinea. Preţul petrolului nu a fost afectat încă de atacurile coaliţiei internaţionale asupra Libiei pentru că bombardamentele au debutat în week-end, dar acesta a crescut cu peste 10% în ultimele trei luni, pe fondul revoltelor populare din nordul Africii şi Orient. Vineri petrolul Brent se tranzacţiona la Londra la un preţ de 113 dolari pe baril.
„În ceea ce priveşte România, problemele sunt altele: avem creanţe de recuperat de la Libia, iar în cazul în care se schimbă regimul, în recuperarea creanţelor vor avea prioritate, cu siguranţă, ţările care au participat activ din punct de vedere militar. La fel şi în ceea ce priveşte câştigarea de contracte în regiune”, mai spune Voinea. România are de recuperat de la Libia 47,4 mil. euro.