Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă după bilanţul SRI, că a atras atenţia la şedinţa de bilanţ a SRI asupra riscului terorist, care ar putea creşte urmare a intervenţiei din Libia, fără a avea România principală ţintă şi a cerut să se ia din timp măsuri.
Băsescu: Riscul terorist va creşte, ca urmare a intervenţiei din Libia. Am cerut SRI să ia măsuri (Imagine: George Calin/Mediafax Foto)
- Modernizarea rapidă şi temeinică a SRI a fost posibilă pentru că nu a putut fi influenţată prin numiri de oameni politici, de partide. Din 2004 eu nu am acceptat niciun fel de intervenţie în numirile la nivel judeţean sau central. Cred că oamenii politici, partidele ar putea să privească la evoluţia pozitivă a unui serviciu mare în condiţiile în care nu şi-au exercitat influenţa asupra numirilor în acest serviciu. Îi mulţumesc domnului Maior că a rezistat la orice încercare de a se lăsa influenţat.
- Am atras atenţia în cadrul bilanţului şi asupra riscului terorist care, în opinia noastră, urmare a intervenţiei din Libia, va creşte, fără a avea România ca principală ţintă, dar există riscul, ca urmare a intervenţiei, să avem o perioadă de instabilitate în nordul Africii, să fie atrase grupări islamiste extremiste în activităţi teroriste, ca urmare a intervenţiei din Libia şi trebuie să se ia din timp toate măsurile ca eventuale creşteri ale riscului terorist să nu ne prindă nepregătiţi.
- Alte priorităţi ale SRI trebuie să fie securitatea alimentară şi cea nucleară. Rămâne o prioritate securitatea sistemului de sănătate, unde încă nu avem un răspuns de ce dacă a crescut bugetul de la 1 miliard la 4 miliarde de euro asistenţa medicală este mai slabă.
- Am solicitat SRI să se implice în destructurarea grupărilor de crimă organizată la nivel local.
- Priorităţile informative ale anului 2011 nu au suferit schimbări consistente în raport cu 2010. Ele se referă la combaterea riscurilor asociate fenomenului de corupţie, la bătălia cu evaziunea fiscală. O prioritate rămâne în continuare siguranţa energetică şi sesizarea disfuncţionalităţilor în funcţionarea aparatului de stat.
- În opinia mea 2010 a fost anul în care SRI a realizat cele mai bune performanţe, cel puţin de când ştiu eu acest serviciu. Referitor la procesele prin care urmează să treacă SRI, trebuie înţeles că reformarea şi restructurarea serviciului nu încheie procesele de modernizare. Pregătirea noii strategii SRI în era informatică va permite Serviciului adaptarea continuă la realităţile şi nevoile României.
- Deşi SRI s-a aflat într-un proces de reorganizare, s-a desfălurat şi activitatea operativă care în mod constant a crescut în calitate.