Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că fregata Regele Ferdinand nu a plecat la război, rolul acesteia fiind de a opri orice navă care s-ar îndrepta spre Libia, suspectă de a avea armament la bord.
Băsescu: Fregata nu a plecat la război, este într-o misiune pe mare, departe de coastele Libiei (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Eu cred că este timpul ca şi postul dvs să devină un post corect. Citiţi şi declaraţia mea din 11 martie. Veţi găsi afirmaţia mea că România nu este de acord cu intervenţie militară în Libia. Subliniam că trebuie acoperire legală, trebuie să fie sub comandă NATO, trebuie să fie împreună cu state arabe şi să fie probată necesitatea. România şi-a exprimat punctul de vedere înainte de decizia Consiliului de Securitate. Pe 17 martie a apărut decizia de no fly zone.
– Nicio ţară nu îşi face public mandatul ambasadorului său la NATO
– România nu are cu ce să intervină, nu apreciem a fi cea mai bună soluţie, dar asta nu înseamnă că nu respectăm deciziile NATO. Din momentul deciziei Consiliului de Securitate, România nu a mai comentat, deşi aveam alt punct de vedere
– NATO a solicitat României din 17 martie punerea la dispoziţie a fregatei
– Ne place sau nu ne place trebuie să participăm la misiuni pentru că securitatea României nu e gratuită
– Pe 17 martie, de la cabinetul adjunctului comandantului forţelor aliate în Europa, a plecat o circulară către statele membre, pentru punerea la dispoziţie a forţelor pentru acest an. Pentru România, a fost vorba despre fregată şi de cei doi comandanţi.
– Fregata Ferdinand era planificată să ajungă în misiune în trimestrul 4 al anului 2011. Dacă NATO are nevoie de navă mai devreme poate să o utilizeze, dacă nu va intra în dispozitiv când a fost programată la NATO.
– Niciun proiectil nu va fi tras de pe fregata Regele Ferdinand spre teritoriul libian. Fregata nu a plecat la război. Este într-o misiune în mare, departe de coastele Libiei şi, bazat pe informaţii primite de la sistemele de informaţii NATO şi pe propriile observaţii, poate opri orice navă suspectă care s-ar îndrepta spre Libia, suspectă de a avea armament la bord.
– Fregata are echipamentele necesare să îşi desfăşoare misiunile
– Nu vreau să intru într-o polemică cu Tăriceanu care are probleme să înţeleagă de ce pluteşte un vapor de fier.
– Avem câteva sute de militari la dispoziţia NATO
Mandatul era ca operaţiunea în baza deciziei Consiliului de Securitate să se desfăşoare sub steagul NATO, nu ca o coaliţie în afara NATO. Acesta fost mandatul pe care l-a avut ambasadorul Ducaru. Este clar că eram într-o oarecare divergenţă cu ceea ce se întâmpla în realitate în teren. Nu exclud posibilitatea ca în zilele următoare să se revină la modul de desfăşurare a operaţiunilor în Irak şi interdicţia aeriană să treacă sub mandat NATO, pentru că nici până azi nu s-a luat o decizie. Directiva de execuţie la nivel NATO nu a fost adoptată
– Sunt state membre NATO care au declanşat operaţiunea de interdicţie aeriană în afara NATO. Cel puţin România, ca şi multe alte state, nu sunt informate despre aceste operaţiuni. Este o alianţă în afara NATO. Informaţiile pe care le primim sunt cele publice. România nu este informată despre ceea ce fac cele trei ţări. Este o alianţă care s-a constituit şi operează independent de NATO.
– După declanşarea operaţiunilor de impunere a zonelor de interdicţie aeriană în Libia, şi Liga Arabă şi Uniunea Africană au făcut un pas înapoi. O ţară ca România este obligată să gândească prudent. Este clar că va creşte riscul de atentat în Europa.
– Libia este la frontiera de Sud a UE. Una din armele cu care se manifestă terorismul islamist este atentatul
– România, deşi nu este în prima linie de risc, trebuie să fie atentă
– Le-am cerut instituţiilor abilitate, CNCAN, conducerii centralei, să intre într-un proces de verificare a elementelor de siguranţă a centralei şi am atenţionat SRI să dea atenţie riscurilor de eventuale nerespectări ale condiţiilor de securitate nucleară. SRI ar putea să adune informaţii despre riscuri. Aveţi o dezbatere despre nişte achiziţii pentru reactorul doi sau unu. Sigur că este de interes şi pentru un serviciu de informaţii să verifice, de data asta informativ, nu din punct de vedere al Parchetului, dacă există riscuri prin achiziţiile care s-au făcut sau nu. Va trebui să primesc un raport. Vă imaginaţi că o centrală nucleară din România poate să fie în afara atenţiei SRI?
– România nu este ameninţată nuclear. (…) Am cerut să se verifice toate elementele de siguranţă ale celor două reactoare şi am atenţionat asupra proiectuilui pentru cel de-al treilea reactor, pentru că s-ar putea să avem nevoie de standarde mai înalte
– Lupta cu evaziunea fiscală nu este uşoară, este extrem de scumpă.
– Acum, avem peste 100 de oameni din frontieră la DNA. Înspre, unde, ce mână a luat banii şi i-a băgat în buzunar. Nu-i corect să se spună „a luat direcţia PDL-ului”
– Despre cazul Adrian Severin: E un rău făcut României, este o confirmare că avem corupţie la nivel politic. Dacă instanţele noastre nu reuşesc să o facă, iată că ne demonstrează nişte jurnalişti britanici că avem corupţie.
– E o abordare permanentă a mea: dacă a furat Vântu, arestaţi-l, dacă a furat Blejnar, arestaţi-l; dacă a furat mama sau fratele meu, să răspundă în faţa legii. Nu am simpatii sau antipatii din acest punct de vedere
– Soluţia corectă, deşi eu am făcut apel, dar degeaba, a fost luat în glumă, este responsabilitate şi puţină solidaritate. Ştiţi ce mă îngrozeşte: dacă se întoarce din nou criza? Dacă se întoarce?
– Las legea de scădere a TVA la alimente dacă mi se garantează că se plătesc salarii şi pensii
– Am comunicat premierului că vor pierde majoritatea. Văd că aşteaptă să o piardă, şi el şi PDL
– Dacă se pierde majoritatea, care credeţi că este soluţia? Am văzut azi (miercuri, n.r.) în Senat lipsă de interes, absenţă. Poate se pierde majoritatea foarte curând sau poate s-a şi pierdut şi, atunci ce soluţie pot să propun clasei politice? Un premier independent. E o soluţie, să vedem dacă o acceptă
– Daca vom reuşi să reluăm creşterea economică anul acesta cred că la sfârşitul anului se poate reveni pe salariile tăiate
– Ce cred că vom afla noi din aceste telegrame, dincolo de lucruri serioase, probabil vor fi poziţii ale mele, discuţii ale mele cu ambasadorii. Spre exemplu, procesul de consultare curent şi de transfer de informaţii între Washington şi Bucureşti se făcea de multe ori prin legătura directă cu ambasadorul SUA. Probabil că transmiteau mesajele de la preşedinte, de la ministru de externe, de la premier, le transmiteau la Washington. În mod cert, tipul acesta de mesaje vor fi transmise, la fel cum eu primesc mesaje de la şefi de stat şi de guvern prin ambasador