Proiectul de buget pentru anul viitor va fi aprobat de Guvern într-o şedinţă programată pentru luni, urmând să fie transmis imediat Parlamentului, au declarat surse oficiale.
Premierul Emil Boc (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat, la finalul şedinţei de joi a Cabinetului, că Guvernul va aproba săptămâna viitoare proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 şi că reuniunea Executivului va avea loc în funcţie de data la care va fi programată, săptămâna viitoare, şedinţa Consiliului Economic şi Social (CES).
„Tot în şedinţa de săptămâna viitoare, Guvernul va lua în considerare şi variantele Ministerului Muncii referitoare la modificarea legislaţiei privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Până atunci, se vor face în continuare analize pe fiecare variantă în parte”, a adăugat oficialul guvernamental.
Conform proiectului de buget, ordonatorii de credite vor primi mai puţini bani de la buget în 2011 atât faţă de execuţia preliminată pentru acest an, cât şi comparativ cu bugetul iniţial pentru 2010, rectificat de două ori, cu excepţia ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finanţelor, Dezvoltării şi Transporturilor.
Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minimă garantată acordată în prezent sub forma unei indemnizaţii sociale, vor fi îngheţate la valorile actuale pe parcursul întregului an 2011, iar contribuţiile de asigurări sociale percepute angajatorului şi angajatului nu vor scădea sub nivelul actual.
Fondurile bugetelor locale din TVA vor fi diminuate substanţial prin reducerea la jumătate a alocaţiilor pentru lucrări de infrastructură şi baze sportive, dar şi a banilor pentru salarii din învăţământ şi ajutoare sociale, iar volumul creditelor pentru înfiinţarea locurilor de muncă va fi restrâns cu 50%.
Autorităţile locale nu mai pot finanţa lucrări de investiţii noi şi trebuie să asigure în prealabil surse de finanţare a proiectelor aflate deja în derulare, fiind obligate să încheie în primul rând investiţiile cu termen de finalizare depăşit.
Companiile de stat şi regiile autonome sunt obligate să îngheţe anul viitor angajările, astfel încât să nu depăşească numărul de personal stabilit pentru 2010, iar societăţilor cu pierderi ori care sunt subvenţionate le este impus să limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.