Soprana Roxana Briban, în vârstă de 39 de ani, s-a sinucis, sâmbătă după-amiază, în casa ei din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Briban, soţul artistei, care a precizat că aceasta a suferit un şoc după ce a fost dată afară de la Opera Naţională din Bucureşti, în 2009.
Soprana Roxana Briban a murit (Imagine: www.roxanabriban.com)
„Ieri după-masă eu am fost la cumpărături şi când m-am întors am găsit uşa încheiată, cu cheile în uşă, pe dinăuntru. Am intrat pe geam şi am găsit-o în cadă, cu venele tăiate, cu trei pungi legate cu scotch în jurul gâtului. Nu avea puls, nu respira, a venit echipa SMURD care a încercat să o resusciteze, dar nu a reuşit”, a explicat Alexandru Briban.
El a precizat că soprana a suferit o depresie după ce a fost dată afară de la Opera Naţională Bucureşti în 2009. „A suferit un şoc. Pe directorul de la Opera Naţională Bucureşti nu-l mai interesa, deşi avea una dintre cele mai bune voci şi o carieră internaţională. A suferit foarte mult atunci”, a spus Alexandru Briban.
Totodată, Alexandru Briban a spus că soprana îşi dorea să cânte şi fără bani la Opera Naţională Bucureşti, însă nu a mai fost primită de directorul instituţiei. „În iunie 2009, directorul Operei Naţionale Bucureşti i-a cerut să renunţe la contractele pe care le avea la Viena pentru a putea să cânte din nou la Opera Naţională Bucureşti. Ea nu a vrut să renunţe, astfel că nu i-a mai fost prelungit contractul cu Opera Naţională Bucureşti”, a mai spus Alexandru Briban.
În schimb, Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX că, în anul 2009, soprana Roxana Briban şi-a dat demisia de la Opera Naţională Bucureşti, unde lucra din anul 2000. Cătălin Ionescu Arbore a spus că nu deţine nicio informaţie despre moartea Roxanei Briban.
Pe de altă parte, Alexandru Briban a mai spus că soţia lui nu era la prima tentativă de sinucidere şi că urma un tratament. „A fost la doctori, se mai liniştise. A mai avut tentative de sinucidere, dar nu de acest gen. Am putut să o salvez de fiecare dată”, a mai spus Alexandru Briban.
El a precizat că şi contractele de colaborator pe care soprana le avea la Opera din Viena s-au încheiat o dată cu plecarea de la conducerea instituţiei a lui Ioan Holender.
„A fost una dintre cele mai bune soprane, cu o voce deosebită. Este cumplit ce s-a întâmplat”, a spus Alexandru Briban.
În prezent trupul sopranei este la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde a fost depus sâmbătă la ora 22.00, potrivit lui Alexandru Briban.
Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX că echipa SMURD a constatat sâmbătă decesul Roxanei Briban.
Potrivit site-ului personal, Roxana Briban s-a dedicat vieţii muzicale de la vârsta de şase ani, prin studiul viorii şi cel al cântecului, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care a susţinut peste 300 de concerte în ţară şi în străinătate.
Absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti, în anul 2000, laureată a mai multor concursuri de canto, a obţinut premiul „Ludovic Spiess”, din partea Forumului Muzical Român, şi distincţia „Vocea de Aur”, din partea Societăţii Române de Radiodifuziune.
Imediat după absolvire a debutat ca solistă a Operei Naţionale Bucureşti, cu rolul Contessa din opera „Le Nozze di Figaro” de W.A. Mozart. Începutul carierei internaţionale este marcat de debutul la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera „Carmen” de Bizet. De atunci, soprana română a devenit invitat permanent al scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009 – 2010.
A cântat pe scenele unor mari instituţii din lume, precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Théâtre du Capitole de Toulouse, Teatro Municipal de Santiago de Chile şi Het Muziektheater Amsterdam.
Roxana Briban era căsătorită din 1997 cu Alexandru Briban. Cuplul nu a avut copii.
Trupul neînsufleţit al sopranei Roxana Briban va fi depus luni la capela Bisericii Herăstrău, urmând ca marţi de la ora 10.30 să fie transportat la Cimitirul Herăstrău, unde artista va fi înmormântată.