Scenariul anilor ’30 pare că se repetă, susţin gurile rele: criza care a devastat marile economii ale lumii e gata să continue cu un război valutar dus fără menajamente.
Războiul valutar: combatanţi, victime şi strategii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În tranşee sunt acum capitalurile speculative, dirijate de fonduri specializate în spatele cărora uneori se află chiar guverne, şi băncile centrale, care încearcă să menţină competitivitatea economiilor. Din nefericire, acest război nu permite neutralitatea: dacă un stat refuză lupta, pierde sigur, iar aceasta costă tare scump pe timp de criză.
Liderii G20 se străduiesc să lase impresia că nu există niciun „război al valutelor” – expresia lansată de ministrul brazilian de finanţe Guido Mantega, cu referire la SUA, Europa şi Japonia şi la eforturile lor de devalorizare a propriilor monede. Economiile emergente însă rămân să tragă ponoasele crizei, sugera Mantegna, pentru că nu sunt atât de puternice nici ca să-şi protejeze propriile monede la infinit de speculaţiile valutare, nici să folosească ele însele pârghia devalorizării ca să-şi mărească exporturile în felul în care o fac SUA sau Germania.
Ce ar fi de făcut totuşi pentru ca actualele tensiuni valutare din pieţele mondiale să fie atenuate? Pericolul este ca războiul valutar să degenereze într-un conflict comercial în care ţările, văzând că nu mai reuşesc să-şi deprecieze suficient monedele, să impună restricţii importurilor din alte state pentru a-şi păstra competitivitatea economică.
