Un crater uriaş, adânc de 20 de metri, a apărut luni dimineaţa în oraşul german Schmalkalden, fără ca vreo persoană să fie rănită, autorităţile apreciind că acesta a fost cauzat de factori naturali, mai degrabă decât de minerit, relatează Der Spiegel în ediţia electronică.
O groapă cu diametrul de 30 de metri şi adâncimea de 20 de metri a apărut într-un oraş german (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Un vehicul fără persoane la bord a căzut în acest crater, cu diametrul de 30 de metri, dar nimeni nu a fost rănit, în pofida faptului că prăpastia se află în mijlocul unei zone rezidenţiale. În total, 25 de persoane au fost evacuate din şase case, în contextul în care solul de pe marginea craterului continuă să se fărâmiţeze, a anunţat poliţia.
Un locuitor din zonă, Wolfgang Peter, a declarat că a fost trezit din somn de un zgomot lung şi puternic, luni, la ora locală 3.00 (4.00, ora României). „Mai întâi am auzit curgând apă, iar ulterior a sunat ca şi cum ar fi fost descărcate o duzină de camioane cu pietriş”, a declarat Peter pentru cotidianul regional Thüringer Allgemeine. El a ieşit din casă să vadă cine efectuează lucrări la drumuri la acea oră din noapte, când a ajuns la marginea unui crater uriaş, apărut chiar lângă casa sa.
Ralf Luther, un oficial regional, a declarat că s-a prăbuşit o cantitate de sol cuprinsă între 10.000 şi 12.000 de metri cubi. O serie de garaje situate exact pe marginea craterului riscă să cadă în el, iar la case din vecinătate au apărut crăpături. Luther a declarat că locuitorii au avut noroc că nu au fost răniţi.
La faţa locului au venit experţi pentru a afla care esta cauza apariţiei gropii. „Presupun că există o cauză naturală pentru această alunecare de teren”, a declarat ministrul pentru Mediu şi Agricultură al landului Thuringia, Juergen Reinholz. El a respins posibilitatea ca minele de sare să fi fost cauza apariţiei craterului.
Un purtător de cuvânt al ministerului a declarat că regiunea este „predispusă” la alunecări de teren, din cauza structurii sale geologice. El a dat ca exemplu un caz similar, în oraşul Tiefenort, unde cinci case nu au mai putut fi locuite, după apariţia unui crater adânc de doi metri, în ianuarie.