Nicolas Cage a încheiat filmările în România pentru „Ghost Rider 2 – Spirit of Vengeance”, în cursul nopţii de miercuri spre joi actorul părăsind pensiunea din Târgu Jiu unde a fost cazat în ultimele zile, potrivit Mediafax.
Actorul a plecat miercuri seară spre platoul de filmare amenajat în cariera minieră Roşia, în apropiere de Rovinari, luându-şi cu el şi bagajele pe care le-a avut.
Surse din anturajul actorului au menţionat că imediat după încheierea filmărilor, în cursul nopţii de miercuri spre joi, Cage a mers la aeroportul din Craiova, unde ar fi fost aşteptat un avion privat pentru a pleca spre casă.
Jurnaliştilor li s-a permis accesul miercuri seară în incinta pensiunii de patru stele în care a fost cazat Nicolas Cage la Târgu Jiu, administratorul acesteia, Maria Elena Contoloru, prezentând şi cuvintele pe care actorul le-a scris în cartea de oaspeţi a localului.
„Vă mulţumesc tuturor de la acest hotel foarte special. Nu voi uita niciodată amabilitatea dumneavoastră, mâncarea şi căldura cu care m-aţi primit”, a scris actorul în cartea de oaspeţi a pensiunii.
Contoloru a menţionat că Nicolas Cage nu a avut pretenţii deosebite în perioada în care a fost cazat la pensiunea sa. Acesta a dorit în cameră doar flori care să aibă miros natural, artistul solicitând ca inclusiv în baie să nu fie folosit dezinfectant cu miros artificial.
Reprezentanta pensiunii a spus că Nicolae Cage a avut în cameră câteva ramuri aduse de el din copacii din pădurea Baciu, din apropiere de Cluj Napoca.
„A aflat că locul acela are o parte misterioasă şi părea foarte interesat de crengile provenite de la acea pădure. Chiar a mers în oraş cu soţul meu pentru a cumpăra un cuţit de vânătoare cu care să le ascută. Nu ştiu ce a vrut să facă exact pentru că nu am intrat în intimitatea dumnealui. Ştiu, în schimb, că l-a întrebat pe şoferul pe care îl avea la dispoziţie dacă ştie mai multe lucruri despre Pădurea Baciu şi, spre dezamăgirea lui, şoferul nu avea cunoştinţe pe această temă, deşi a văzut multe locuri din România”, a menţionat Contoloru.