Companiile de stat şi regiile autonome vor fi obligate să îngheţe anul viitor angajările, astfel încât să nu depăşească numărul de personal stabilit pentru 2010, iar societăţilor cu pierderi ori care sunt subvenţionate le va fi impus să limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.
Restricţiile de cheltuieli în cazul regiilor autonome şi companiilor la care statul este acţionar unic sau majoritar au fost incluse în forma finală a proiectului de buget pentru 2011, obţinută de MEDIAFAX.
Documentul prevede că, pentru anul 2011, regiile şi companiile de stat care au înregistrat pierderi în anul precedent sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat pentru activitatea de exploatare nu pot depăşi nivelul cheltuielilor cu salariile aferente anului precedent.
Regiile şi companiile care au înregistrat profit în anul precedent pot acorda creşteri salariale în 2011, dar nu mai mari decât inflaţia prognozată pentru anul viitor.
Proiectul de buget ia în calcul o rată a inflaţiei de 5,3% în anul 2011.
„În anul 2011, operatorii economici nu pot majora numărul maxim de personal prevăzut prin bugetul aprobat pentru anul 2010. În cazuri temeinic justificate, respectiv în condiţiile extinderii activităţii, Guvernul poate aproba creşterea numărului de personal şi, în mod corespunzător, cheltuielile cu salariile la unii operatori economici”, se mai arată în document.
Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional ca politica salariala a regiilor autonome şi companiilor naţionale să fie stabilită anual, prin legea bugetului de stat.
Proiectul de buget pentru 2011 urmează să fie aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului.