Curtea Constituţională (CC) arată că în domeniul acordării de despăgubiri deţinuţilor politic sunt reglementări paralele, iar legea nu este clară şi nici proporţională, ceea ce poate duce la interpretări diferite ale instanţelor şi la sancţiuni din partea CEDO pentru violarea drepturilor omului.
CC: Legea privind despăgubirile deţinuţilor politic, interpretabilă şi poate atrage sancţiuni CEDO
Curtea Constitutionala a constatat in 21 noiembrie, că actele normative privind despăgubirea deţinuţilor politic sunt neconstituţionale, admiţând sesizarea Avocatului Poporului privind unele prevederi din OUG 62/2010, precum şi cele 189 de sesizări privind neconstituţionalitatea articolului 5 din Legea 221/2009.
În motivarea acestei decizii, judecătorii Curţii Constituţionale arată că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea a observat că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă există reglementări paralele.
– Pe de o parte există Decretul – lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, şi OUG 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România.
– Pe de altă parte, există Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
„Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă şi regulile referitoare la precizia şi claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din Legea nr.221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanţele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 Euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă şi nerezonabilă”, scriu judecătorii CC în motivarea deciziei din 21 octombrie.
Potrivit CC, chiar dacă prin art.I pct.2 din OUG 62/2010 s-au introdus nişte criterii minime de acordare a despăgubirilor, şi anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 şi OUG 214/1999, acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară şi previzibilă.
Judecătorii CC fac trimitere, în motivare, şi la principiul legalităţii care presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
„Curtea observă că în materia reparaţiilor trebuie să existe o legislaţie clară, precisă, adecvată, proporţională care să nu dea naştere la interpretări şi aplicări diferite ale instanţelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, se arată în motivarea Curţii Constituţionale.
Judecătorii menţionează că această problemă a legislaţiei incoerente şi ineficiente a României în materia restituirilor a fost menţionată şi de CEDO prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, în Cauza Viaşu contra României. Atunci, Curtea a constatat ca Legea 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr şi conţinut, încât precizia şi previzibilitatea cerute de noţiunea de „legalitate” au fost grav atinse.
Decizia Curţii Constituţionale a fost aşteptată cu interes de către instanţele judecătoreşti, întrucât pe rolul lor sunt înregistrate solicitări de despăgubiri din partea foştilor deţinuţi sau a rudelor acestora.
În luna iulie, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu câteva „norme contrare unor prevederi din Constituţie” din Ordonanţa de Urgenţă 62 din 2010 care limitează cuantumul despăgubirilor acordate foştilor deţinuţi politici din perioada regimului comunist.
Într-un comunicat de presă, Avocatul Poporului afirma că excepţia de neconstituţionalitate ridicată vizează articolul I punctul 1 şi articolul II din textul ordonanţei.
Primul dintre ele este cel care prevede limitarea cuantumului despăgubirilor „pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare” la maximum 10.000 de euro pentru cel condamnat, la 5.000 de euro pentru rudele sale de gradul I şi maximum 2.500 de euro pentru rudele sale de gradul II.
Articolul II prevede că noile dispoziţii „se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
„Din examinarea dispoziţiilor articolului I punctul 1 şi ale articolului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 62/2010 (…) Avocatul Poporului a observat că acest act normativ conţine norme contrare unor prevederi din Constituţie”, se arată în comunicatul citat.
Astfel, în baza legii după care funcţionează, Avocatul Poporului „a ridicat direct în faţa Curţii Constituţionale” excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile celor două articole criticate.
În opinia Avocatului Poporului, acestea contravin articolului 16 alineat 1, articolului 115 alineat 6 şi articolului 1 alineat 5 din Constituţie.
Articolul 16 prevede, în alineatul 1, că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. În alineatul 6 al articolului 115, Constituţia prevede că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Cel de-al treilea articol din Constituţie invocat de Avocatul Poporului este cel care prevede obligativitatea respectării legii fundamentale.
OUG 62/2010 a fost adoptată de Guvern în 30 iunie şi publicată în Monitorul Oficial în 1 iulie.
Surse guvernamentale declarau, la începutul lunii aprilie, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, că Guvernul intenţionează să limiteze la 10.000 de euro cuantumul despăgubirilor morale pentru fiecare fost deţinut politic din perioada comunistă prin modificarea Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate.
Modificarea cadrului legislativ a survenit deciziei Tribunalului Bucureşti, care în 11 iunie a acordat, în baza Legii 221/2009, daune morale de 500.000 de euro fostului preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu pentru suferinţele sale din perioada comunistă şi a constatat caracterul politic al condamnărilor din perioada regimului comunist. Diaconescu a solicitat în instanţă să fie despăgubit cu 18 milioane de euro pentru condamnările şi suferinţele din timpul regimului comunist.
Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost aprobată la jumătatea anului trecut, iar foştii deţinuţi politici pot depune solicitări de despăgubire într-o perioadă de trei ani.
Apelul Ministerului Finanţelor împotriva deciziei Tribunalului se va judeca în 25 noiembrie, la Curtea de Apel Bucureşti.
