Angajaţii din construcţii ar putea utiliza un card electronic care să cuprindă, printre altele, referinţe profesionale şi analize medicale, după modelul implementat deja în alte state europene, a declarat preşedintele ARACO, Laurenţiu Plosceanu.
Card cu CV şi analize medicale pentru constructori (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Muncitorul din construcţii dintr-o ţară comunitară nu este neapărat o resursă a unei firme de construcţii, este o resursă a sectorului de construcţii. Sectorul de construcţii înseamnă diverse proiecte, care durează un an-doi, în diverse locaţii, dar omul nu este neapărat angajatul unei singure firme de construcţii de-a lungul carierei sale profesionale.
S-a pus problema ca pentru această resursă a sistemului şi nu doar a unei firme să se creeze un sistem de gestionare a datelor, prin care din punctul de vedere profesional, al calificării, analizelor medicale, locurilor de muncă pe unde a trecut, ce poziţii a avut şi pe ce proiecte, aceste elemente să fie preluate într-o bază de date pentru toţi muncitorii, iar această bază de date să fie şi la purtător valabilă, pentru fiecare muncitor în parte, utilizând un card electronic al angajatului”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).