Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a primit joi şi vineri propunerile a 13 societăţi care îşi prezintă procedeele tehnologice pentru îmbunătăţirea monitorizării liniei de poartă, a anunţat, luni, forul mondial.
FIFA studiază 13 oferte pentru îmbunătăţirea monitorizării liniei de poartă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
, 17 firme îşi depuseseră candidaturile, însă numai 13 dintre ele şi-au oferit până la urmă serviciile.
„Vom putea vedea imediat dacă mingea a trecut sau nu linia porţii”, a precizat, luni, secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, cu ocazia unei ceremonii organizate, la Paris, de Sindicatul cluburilor profesioniste franceze (UCPF).
International Board (Ifab), organul garant al legilor jocului, ar putea analiza ofertele în reuniunea sa din 20 octombrie, de la Cardiff (Ţara Galilor), dar nu se va pronunţa decât în cadrul Adunării Generale din 4-6 martie, programată în acelaşi oraş.
Monitorizarea liniei porţii reprezintă singurul dosar acceptat de FIFA în care se poate introduce asistenţa tehnologică, după ce, la Cupa Mondială din 2010, au existat erori grave de arbitraj în această problemă.
„Dacă vom avea un sistem fiabil şi simplu, îl vom utiliza, dar până acum nu avem aşa ceva”, declarase preşedintele FIFA, Joseph Blatter, la 11 august 2010.
În prima parte a acestui an, Ifab a autorizat continuarea experimentării arbitrajului în cinci, folosit în ediţia 2009-2010 a Ligii Europa, însă a respins orice ajutor tehnologic.
La 20 octombrie, Ifab va aborda alte probleme din regulament şi va încerca să clarifice legile jocului, „pentru a se evita orice interpretare greşită”, conform unui comunicat al FIFA.