O explozie s-a produs duminică seară pe platforma de la Petromidia Năvodari, în urma incidentului trei persoane fiind rănite uşor. Incidentul s-a produs în urma fisurării unei conducte sub presiune, în timpul unor probe.
Explozie pe platforma de la Petromidia. Trei persoane au fost rănite (Imagine: Cristi Cimpoes/Arhiva Mediafax Foto)
Accidentul de pe platforma Petromidia s-a produs din cauza fisurării unei conducte în timpul probelor de presiune la un reactor, iar în urma incidentului unul dintre muncitori a suferit răni superficiale la mâini, de la aburul evacuat, şi ceilalţi doi au contuzii minore, starea lor fiind bună.
Reprezentanţii societăţii Rompetrol au declarat, duminică seară, pentru corespondentul MEDIAFAX, că rafinăria Petromidia este închisă în această perioadă, până în data de 1 noiembrie, pentru efectuarea unor lucrări de revizie la instalaţii.
Duminică după-amiază, în jurul orelor 17.00, în timp ce se făceau probe de presiune la un reactor HDV de 20 de atmosfere, una dintre conducte a cedat şi s-a fisurat, iar aburul evacuat a rănit trei dintre muncitorii care executau probele, au precizat reprezentanţii societăţii Rompetrol.

Duminică după-amiază, în jurul orelor 17.00, în timp ce se făceau probe de presiune la un reactor HDV de 20 de atmosfere, una dintre conducte a cedat şi s-a fisurat, iar aburul evacuat a rănit trei dintre muncitorii care executau probele, au precizat reprezentanţii societăţii Rompetrol.v