Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la începutul consultărilor de la Cotroceni, că a dorit să armonizeze punctele de vedere ale puterii cu cele ale opoziţiei, dar că, dacă nu s-a putut acest lucru, va încerca să susbstituie el opoziţia la discuţii.
Băsescu, la consultări: Voi încerca să substitui eu opoziţia (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
„Mi s-a părut că sunt câteva probleme de interes naţional care trebuiau discutate. Nu vă ascund că obiectul meu iniţial a fost să încerc o armonizare a punctelor de vedere a partidelor de opoziţie cu arcul guvernamental. N-a fost posibil, aşa că voi substitui eu opoziţia în dicuţiile cu dumneavoastră”, a declarat, la începutul întrevederii, Traian Băsescu.
El a reamintit tematica propusă spre a fi discutată: „Legea pensiilor, unde trebuie să găsim o soluţie, Legea educaţiei naţionale, atât de mult întârziată, câteva lucruri despre bugetul de stat, de data aceasta aş vrea să vă transmit şi elemente extrem de importante discutate în Consiliul European şi, nu în ultimul rând, armonizarea bugetului cu Strategia UE 2020, care e esenţială”, a precizat Băsescu.
El a mai spus că cei prezenţi pot aborda şi alte subiecte. „Eu am toată după-amiaza la dispoziţie. Dacă vom ajunge şi la alte subiecte, m-ar interesa punctul dumneavostră de vedere cu privire la o relansare a unor procese de privatizare, cu condiţia ca banii din privatizare să meargă în investiţii, nu în consum, aşa cum s-a întâmplat în 2008. De asemenea, problema fondurilor europene, care devine critică, problema absorbţiei fondurilor europene cred că ar putea fi un subiect în discuţiile noastre. Am vrut să vă previn şi asupra subiectelor suplimentare”, a mai spus Traian Băsescu.
Şeful statului i-a rugat pe jurnalişti să se retragă, menţionând că reprezentanţii partidelor vor face declaraţii la finalul întrevederii.
Cineva din sală a indicat, în glumă, ora 19.00, pentru susţinerea declaraţiilor finale de presă, sugerând că discuţiile se vor prelungi.
„Putem să discutăm de toate, putem să servim şi masa şi să ne ne limpezim nişte poziţii”, a spus, zâmbind, Băsescu.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a reiterat, anterior intrării la consultări, poziţia UDMR faţă de legea pensiilor. „Poziţia noastră este foarte bine cunoscută în ceea ce priveşte priorităţile legislative. În privinţa legii pnsiilor, suntem de acord cu solicitatrea preşedintelui şi cu revocarea dispoziţiilor privind vârsta de pensionare în cazul femeilor. De fapt, era vorba de o propunere făcută de UDMR în comisiile de specialitate”, a spus el.
El a adăugat că UDMR consideră că „Legea educaţiei ar trebui adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului”.
În ceea ce priveşte refuzul opoziţiei de a participa la consultări, liderul UDMR a avut o atitudine rezervată:
„E dreptul opoziţiei să accepte sau să respingă o astfel de consultare. Noi de fiecare dată, şi atunci când am fost în opoziţie, am răspuns pozitiv la invitaţia preşedintelui. Dacă majoritatea guvernamentală este decisă, fermă şi stabilă, atunci nu vom avea probleme în legătură cu priorităţile legislative. Eu nu aş vrea să arăt cu degetul spre opoziţie. Opoziţia are menirea să-şi formuleze criticile şi noi, cei din majoritatea guvernamentală, avem obligaţia să asigurăm un vot pentru legile pe care le considerăm prioritare”, a comentat el.
Din partea PDL la consultări sunt prezenţi premierul Emil Boc, alături de Vasile Blaga şi Adriean Videanu, UNPR este reprezentat de Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu.
Marko Bela, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely sunt printre cei care reprezintă UDMR la Cotroceni. La consultări este prezent şi un grup de reprezentanţi ai Minorităţilor, în frunte cu Varujan Pambuccian.
PNL a anunţat, vineri, că nu participă la consultări, iar PSD a anunţat, luni, că nu doreşte să participe la discuţii simultan cu UNPR.