Şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, a declarat, luni, după ceremonia de preluare a şefiei MAI de către Traian Igaş, răspunzând unor întrebări, că raportul cerut de şeful statului despre evenimentele din 24 septembrie va fi gata în câteva zile.
Şeful Poliţiei: Raportul cerut de preşedinte va fi gata în câteva zile (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)
El a fost întrebat, la plecarea de la sediul MAI, când va fi gata raportul, menţioând că este vorba despre „câteva zile”.
Întrebat cât va mai rămâne la şefia Poliţiei, el nu a răspuns.
La rândul său, Vasile Blaga a declarat, la plecare, că îi urează succes noului ministru de Interne, Traian Igaş, la şefia ministerului.
Şeful statului a declarat, luni, la preluarea şefiei MAI de către Traian Igaş, că vrea un raport al Guvernului despre manifestaţia de la Cotroceni a poliţiştilor, prezentat în CSAT, menţionând că demisia lui Vasile Blaga substituie gesturile similare care ar fi trebuit să fie făcute de cei responsabili.
CSAT se va întruni în şedinţă, joi, la ora 13.00, la Cotroceni, printre subiectele anunţate de Administraţia prezidenţială pe ordinea de zi a reuniunii fiind şi aderarea României la spaţiul Schengen.