Reprezentanţii Instituţiei Prefectului au realizat o situaţie cu privire la proiectele depuse de autorităţile din judeţul Arad până în luna septembrie 2010.
Este vorba despre evoluţia absorbţiei fondurilor europene, a proiectelor aplicate de autorităţile administraţiei publice locale din judeţ, contracte finanţate din fonduri europene post-aderare, proiecte aplicate de alte instituţii publice din judeţ, precum şi proiecte aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi structurile subordonate acestora.
În ceea ce priveşte autorităţile administraţiei publice locale au fost promovate 123 de proiecte, dintre care 19 ale Consiliului Judeţean, 16 ale Consiliului Local Municipal, 24 ale consiliilor locale ale oraşelor şi 64 ale consiliilor locale din comune. Valoarea totală a contractelor de finanţare încheiate de autorităţile administraţiei publice locale este de 282.226.000 de euro.
La capitolul „evoluţia absorbţiei fondurilor europene”, există 160 de proiecte depuse, în valoare de 564.463.000 de euro. Dintre acestea, au fost încheiate contracte şi decizii de finanţare pentru 57 de proiecte, în valoare de 294.065.000 de euro. De asemenea, 7 proiecte au fost depuse de alte instituţii publice din judeţ, în valoare de 5.693.000 de euro.
Autorităţile administraţiei publice locale şi structurile subordonate acestora au depus 153 de proiecte, în sumă de 558,770.000 de euro.
„Până în momentul de faţă, nu au fost identificate riscuri cu privire la posibilitatea pierderii finanţării europene pentru proiectele aplicate la nivelul judeţului Arad”, a declarat prefectul Călin Bibarţ.