Mai mulţi politicieni, jurnalişti şi artişti, printre care Carmen Moldovan, Lavinia Şandru, Sorin Roşca Stănescu, Victor Ciutacu, Corina Drăgotescu, Valentin Nicolau şi Florin Chilian, au format Grupul pentru Apărarea Presei, menţionând că reacţionează la poziţionarea şefului statului faţă de media.
Mai mulţi jurnalişti, artişti şi politicieni susţin că CSAT nu trebuie să aibă în atenţie presa (Imagine: Mediafax Foto)
„Modul în care preşedintele Traian Băsescu se raportează la unul dintre pilonii de bază ai democraţiei ne-a determinat pe noi – Carmen Moldovan, Sorin Roşca Stănescu, Victor Ciutacu, Corina Drăgotescu, Valentin Nicolau, Florin Chilian, Lavinia Şandru – să declanşăm la nivelul societăţii româneşti o amplă campanie pentru apărarea şi respectarea acelor drepturi, libertăţi şi principii pe care se fundamentează orice societate care se doreşte a fi democratică. În acest sens, am decis să formăm un Grup de Iniţiativă pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Presei”, se precizează într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de către deputatul PSD Carmen Moldovan.
Potrivit sursei citate, obiectivul acestei campanii constă în eliminarea din Strategia Naţională de Apărare a prevederilor care fac referire la mass-media, cei care au constituit Grupul de iniţiativă considerând că presa nu are ce să caute în atenţia CSAT şi nu-şi are locul într-un document de importanţa Strategiei Naţionale de Apărare.