Zona de presiune atmosferică ridicată situată deasupra Rusiei este cauza atât a temperaturilor excesive din această ţară, care au condus la secetă şi incendii, cât şi a inundaţiilor care au afectat, începând din mai, Europa Centrală, inclusiv România, relatează Financial Times în ediţia online.
Canicula din Rusia şi inundaţiile din Europa Centrală au o cauză comună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
„Ciclonii de la Atlantic, (care aduc nori) peste toată Europa, au fost blocaţi de zona de înaltă presiune atmosferică de deasupra (teritoriului) Rusiei. Este ca şi cum s-ar lovi de un zid, oprindu-se şi deplasându-se circular în zona în care ajung”, a declarat Andras Reis, purtătorul de cuvânt al Serviciului ungar de Meteorologie.
Rezultatul acestui fenomen au fost precipitaţii puternice, în special în iunie, care au produs importante inundaţii în Ungaria, dar şi în ţări vecine, ca Slovacia sau România. Autorităţile ungare au înregistrat peste 300 de locuinţe distruse, în zona nord-estică a ţării, estimând valoarea pagubelor la suma de aproximativ 200 de miliarde de forinţi (aproximativ 942 de milioane de dolari).
În nord-estul Ungariei se află şi regiunea viticolă Tokaj, unde fermierii aşteaptă, în următoarele două luni, o vreme mai puţin umedă, după ploile şi grindina de peste vară.