Moţiunea de cenzură a PSD a fost depusă la cabinetul preşedintelui Camerei

Măsurile propuse de Guvernul Boc sunt antisociale şi neeconomice.Sunt antisociale fiindcă diminuează drepturile salariale, de pensii şi asigurări sociale şi vor conduce la scăderea drastică a puterii de cumpărare a salariaţilor bugetari, a pensionarilor, a şomerilor şi a beneficiarilor de drepturi sociale. Cei mai afectaţi sunt cei cu venituri mici şi foarte mici. Reducerea veniturilor pentru aproape 15 milioane de români va conduce la diminuarea consumului şi producţiei interne de bunuri şi servicii. Se vor pierde în continuare locuri de muncă, fapt care va genera descreştere economică şi reducerea în continuare a veniturilor bugetare. 

Reducerea substanţială a veniturilor cetăţenilor nu este numai efectul inevitabil al crizei economice ci, mai ales, al incapacităţii de a sprijini şi relansa economia românească, astfel încât să crească veniturile încasate la buget. Guvernul Boc 3 a decis să reducă salariile şi pensiile, dar fără să se atingă de alte capitole ale cheltuielilor publice. Şi, atunci, întrebarea care se pune este ce garanţii oferă acest Guvern incompetent, fără performanţă în colectarea veniturilor bugetare, că aceste venituri reduse acum cetăţenilor vor fi încasate de români în 2011….? Niciuna. Tragedia va fi cu atât mai mare cu cât vorbim de un procent semnificativ de cetăţeni care se vor afla brusc în situaţia de a nu-şi mai putea achita creditele şi cheltuielile curente. Vorbim de peste 15 milioane de oameni care sunt afectaţi de măsurile preconizate în acest proiect de lege.

Iată cum vor scădea veniturile principalelor categorii profesionale sau sociale de la caz la caz.

Poliţist 2000 lei – 25% = 1500 lei;

Cercetător principal 2000 lei – 25% = 1500 lei;

Medic primar 1600 lei – 25% = 1125 lei;

Profesor 1400 lei – 25% = 1050 lei;

Pensionar 678 lei – 15% = 576 lei;

Şomer 450 lei – 15% = 382 lei.

Aceste măsuri sunt ineficiente şi imorale.

Prin efectul de domino social vor accentua criza şi nu o vor stopa.

Astfel:

România are o economie în care ponderea salariilor în venitul total este mai mare decât ponderea profiturilor în venitul total;

În consecinţă reducerea salariilor va duce la scăderea consumului;Ponderea în consum a familiilor cu cel puţin un angajat bugetar este de cca. 30%, iar ponderea consumului în PIB de cca.60%;Rezultă astfel o scădere a consumului familial cu 15% ceea ce are un efect de scădere cu 4,5% în consumul total analizat, care se reflectă într-o contracţie a PIB pe ultimele 7 luni ale anului de 1,6%;

La aceste scăderi se adaugă şi impactul scăderii cu 15% a pensiilor. Pensionarii nu au de obicei economii care să joace rol de tampon. Prin urmare, la o scădere cu 15% a pensiilor se va înregistra o scădere cu 15% a consumului acestora.Este frecventă situaţia familiilor cu 2 pensionari, deci 15% va fi reducerea consumului pe familie, neexistând nici un alt factor compensator.

Cumulat, efectul scăderii salariilor şi pensiilor asupra scăderii cererii agregate va conduce la reducerea PIB între 2% şi 4% până la sfârşitul anului 2010.Astfel recesiunea nu va putea fi evitată în 2010 şi ea se va situa de la 3% până în 5,5% (având ca reper evoluţia PIB pe trim.I şi în absenţa măsurilor reale de reducere a cheltuielilor).Aceasta se va repercuta şi asupra veniturilor bugetare.Având în vedere datele execuţiei bugetare în anul 2009 şi cunoscând faptul că efectul direct al scăderii salariilor cu 25% asupra veniturilor bugetare la o pondere de 38% a salariilor bugetare în total salarii din economie, putem spune că Guvernul a subestimat impactul negativ asupra veniturilor bugetare, şi asupra scăderii economiei.

Veniturile din impozitul pe salarii şi din CAS scad direct proporţional cu scăderea salariilor (25%) , iar încasările din TVA scad proporţional cu scăderea consumului (15% în scenariul median). 

Impactul bugetar al reducerii salariilor cu 25% arată că economia totală va fi una de circa 0,7-1,2% din PIB într-o evaluare anualizată (cifrele variază în funcţie de metodologia de calcul folosită). Câtă vreme cheltuielile cu personalul pe primul trimestru a fost de doar 2,2% din PIB, deci mai mici extrapolate pentru tot anul, este evident că procentul de reducere este relativ mic, iar economiile bugetare nu se compară cu efortul pe care îl vor face familiile afectate.  

În ceea ce priveşte nivelul de trai, în prezent, din familiile în care cel puţin un membru lucrează la stat, cca.75% îşi pot satisface nevoile de consum curent cu veniturile din salarii. O scădere a salariilor cu 25% duce la scăderea drastică a acestei ponderi de la 75% la 30%. Dacă scăderea este de doar 15% per familie (doar unul dintre soţi lucrează la stat şi îi scade cu 25% salariul, celălalt rămâne cu salariul constant de la privat), procentul ar fi cam 40%. Rezultă că între 60 şi 70% din familiile în care un membru cel puţin lucrează la stat vor intra în situaţia în care nu îşi vor putea acoperi nevoile de consum curent, faţă de 25% în prezent.În aceste condiţii, este evident că decizia de scădere a salariilor, pensiilor şi altor drepturi băneşti nu este adecvată, iar măsurile alternative propuse de preşedintele Traian Băsescu – fie reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor din sistemul public cu 15% şi altor drepturi şi indemnizaţii, fie creşterea taxelor şi impozitelor – nu pot asigura relansarea economiei româneşti. 

Neacoperirea nevoilor de consum direct va avea un efect de domino în plan economic şi social. Cheltuielile bugetare au o componentă inerţială, nu pot fi reduse brusc, în special cele de personal. Nu trebuie să oprim brutal consumul şi să scădem brutal cheltuielile când economia încetineşte oricum:În primul rând cu plata facturilor la utilităţi;Nu pot fi reduse salariile şi pensiile şi în paralel majorate preţurile la utilităţi;Operatorii de distribuţie gaze naturale solicită majorarea cu 15-18% a tarifului de distribuţie gaze, atenţionând asupra creanţelor de ordinul a zeci de milioane de euro pentru fiecare producător de energie termică din marile oraşe;De asemenea, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale solicită o majorare cu 10% a tarifului de transport gaze naturale.OMV Petrom solicită o majorare a preţului gazelor naturale din producţia internă, după ce în primul trimestru gazele naturale din producţia internă au înregistrat o creştere cu 10%. De asemenea solicită şi accelerarea lucrărilor de interconectare a Sistemului Naţional de Transport cu cel al Ungariei şi Bulgariei pentru a exporta gaze naturale din România, fapt ce va genera o creştere bruscă a preţului la consumatorul final;Totodată furnizorii de energie electrică solicită Guvernului plata restanţei de 320 mil. € pentru energie electrică furnizată la SNCFR, precum şi restanţa de cca. 20 mil. € pentru energie electrică furnizată în anul 2009 pentru activitatea de irigaţii;Peste toate acestea, anularea subvenţiei pentru încălzire va genera o creştere a preţului la factura pentru căldură şi apă caldă pentru iarna viitoare cu 200-300%;Producătorii de energie termică nu au Programul de iarnă aprobat de Guvern. Nu au subvenţie. Statul are restanţe la aceşti producători încă din vara anului 2008, fapt ce le-a generat pierderi de mii de miliarde lunar, înglodându-i în datorii de la 1500 mld. lei vechi, până la 7000 mld lei vechi;În aceste condiţii putem spune că la iarnă va creşte numărul restanţierilor la plata facturilor la încălzire, precum şi numărul deconectărilor la sistemul centralizat de alimentare cu agent termic şi apă caldă, aplicându-i-se astfel ultima lovitură, respectiv lovitura de graţie, cu care vom compromite definitiv orice şansă pentru Sistemul centralizat de alimentare cu apă şi căldură, cu atât mai mult promovarea tehnologiei de cogenerare de înaltă eficienţă.Producătorii agricoli nu pot încheia contractele de alimentare cu energie electrică pentru irigaţii pentru că statul nu a plătit restanţa pentru anul 2009, chiar dacă în acest an nu se mai asigură nici un leu în acest sens;

Implicaţiile se vor regăsi asupra producţiei agricole, cu atât mai mult dacă se confirmă prognoza unei veri toride şi secetoase.În condiţiile în care bugetarii sunt blocaţi în credite bancare de 4,8 mld.€, iar ponderea în PIB a creditelor neperformante continuă să crească, este greu de crezut că bugetarii şi pensionarii vor mai putea lua credite pentru a-şi plăti facturile ca în anii anteriori.Odată cu tăierea salariilor şi pensiilor, ajutorului de şomaj, vânzarea alimentelor va scădea în acest an cu cel puţin 10% – 15% faţă de anul trecut. 

Cine stabileşte care este „soluţia corectă”?

 

Prima eroare politică a prezentului proiect de lege constă în afirmaţia autorilor lui că aceasta ar fi „soluţia corectă”. Această soluţie – dictată, în direct şi la oră de vârf, în seara zilei de 6 mai a.c. – a luat prin surprindere nu numai delegaţia FMI, BM şi Comisiei Europene, ci chiar şi pe miniştrii Guvernului României! Timp de aproape o lună de zile, toată strădania guvernanţilor a fost să demonstreze că acesta este răul cel mai mic dintre două posibile (ori tăierea salariilor şi pensiilor, ori majorarea TVA şi a impozitului pe venit şi profit). Nimic mai fals!

În realitate, între cele două variante se întinde o plajă largă de alte soluţii. Acestea au fost prezentate în mod repetat în public, în ultima perioadă.

Există soluţii formulate de sindicate; există soluţii ale specialiştilor din diverse domenii, ale cercetătorilor şi institutelor cu profil economico-social; există soluţii prezentate de partidele politice de opoziţie; partidele din opoziţie – PSD, PNL, PC, au elaborat propriile lor pachete cu soluţii alternative, menite nu numai să reducă deficitul bugetar, ci şi să relanseze creşterea economică, să mărească veniturile la buget. Dar nimeni de la putere n-a vrut să vadă şi n-a vrut să audă altceva decât „soluţia corectă” dictată de la Cotroceni.Aici nu discutăm despre antinomia dintre cota unică şi impozitarea progresivă. În prezent, apărătorii cotei unice ştiu că ea nici măcar nu mai există după măsurile guvernului Boc. Aici discutăm despre existenţa unui plan coerent, bazat pe solidaritate şi nu pe austeritate, de ieşire din criză. Este nevoie de altceva decât doar soluţia „tăierilor” şi a retragerii statului din faţa responsabilităţii sale faţă de bunăstarea pensionarilor, a salariaţilor, şi a celorlalţi cetăţeni. Există în prezent alternative la soluţia „fiecare pe cont propriu” pe care o propune actuala putere. Există alternative complexe care pun pe primul plan salvarea locurilor de muncă, salvarea clasei de mijloc, salvarea bugetelor publice, salvarea politicilor sociale.

Acest guvern trebuie să plece, în primul rând pentru a lăsa loc liber construirii unui mix de soluţii, indiferent de paternitatea lor, dar selectate după un singur criteriu: al convergenţei spre sacrificii sociale cât mai mici şi spre reluarea creşterii economice. În perioada creşterii economice, profitul din economie a fost privatizat, iar acum, în recesiune, pierderile din economie încep să fie naţionalizate pe pielea celor săraci. Faimoasa „solidaritate” atât de mult invocată nu înseamnă deloc privatizarea câştigurilor şi naţionalizarea pierderilor! Împărtăşim pe deplin punctul de vedere al sindicatelor privind nevoia de repartizare echilibrată şi echitabilă a costurilor crizei.

S-a tot spus că „mediul privat a suportat deja costurile crizei, acum este rândul sectorului bugetar”. Manipularea este vădită. Suportarea de către mediul privat a şocurilor crizei de anul trecut a însemnat, în esenţă, trimiterea salariaţilor în şomaj, restrângerea activităţii firmelor, diminuarea câştigurilor de natură salarială a angajaţilor rămaşi. Deci şi în mediul privat tot oamenii simpli, în carne şi oase au avut de suferit. Aplicarea măsurilor propuse acum se va propaga şi asupra mediului privat, pentru că scăderea puterii de cumpărare a celor din sistemul public se va reflecta în scăderea cifrei de afaceri tot ale celor din mediul privat. În plus, toţi cei care aparţin de mediul privat – patroni şi angajaţi, deopotrivă – au nevoie şi au dreptul să pretindă servicii publice fără de care nu pot trăi; au nevoie de medici şi spitale; au nevoie de şcoli şi profesori pentru copiii sau nepoţii lor; au nevoie de poliţişti şi gardieni publici care să le apere liniştea şi proprietăţile; au nevoie de magistraţi la care să-şi caute şi să-şi obţină dreptatea. Or, cine poate crede, chiar din mediul privat fiind, că recentele amputări de venituri ale salariaţilor din sistemul bugetar nu se vor reflecta într-o scădere a nivelului acestor servicii publice, în creşterea tentaţiei spre corupţie, în blocaje birocratice şi administrative pe la diverse instituţii, în amplificarea infracţionalităţii şi tâlhăriei la drumul mare?„Cancerul bugetar” este clientela portocalie

 

Financiar, miza acestor două măsuri radicale, referitoare la salarii şi pensii, o constituie o sumă de cca. 3 miliarde de euro

. Nu intrăm aici în calcule şi detalii, dar atât reprezintă diferenţa de 2,3% din PIB dintre un deficit prognozat de 9,1%, faţă de unul acceptat, de 6,8%. Nu credem că suma în sine reprezintă o dificultate pentru o ţară ca România, atât de mare încât trebuie să impunem cele mai drastice tăieri din Europa. Această sumă a fost doar pretextul pentru Traian Băsescu de a opera ceea ce el a numit „cancerul din buget”. În viziunea lui antisocială, antipopulară şi, deloc în ultimul rând, antinaţională, salariile profesorilor, medicilor, militarilor, poliţiştilor, ca şi pensiile muncite ale oamenilor reprezintă un „cancer pe buget”. Această viziune trebuie respinsă categoric, prin votul nostru, al parlamentarilor României. Asemenea costuri n-au cum să reprezinte un „cancer bugetar”. Cancerul bugetar se află în cu totul altă parte. Se află în jaful de la Ministerul Dezvoltării Durabile, despre care vorbea deunăzi dna ministru Udrea. Se află în preţurile pe km de drum asfaltat pe care le plăteşte dl ministru Berceanu, de 4-5 ori mai mari în comparaţie cu alte ţări. Se află în toate achiziţiile publice încredinţate soţiilor de primari PDL ori mamelor octogenare de senatori PDL.Despre acest adevărat cancer al bugetului, pe care-l reprezintă achiziţiile publice, guvernul tace mâlc în proiectul său de lege, dintr-un motiv simplu: acela de a nu deranja interesele, portofelele şi „tabla împărţirii” pe care o practică clientela politică a actualilor guvernanţi. Autorul real şi moral al acestui proiect de lege, Traian Băsescu, vorbea despre „stat clientelar”, aruncând anatema asupra persoanelor care s-au pensionat anticipat sau pe caz de boală. Încă o încercare de ostilizare a unor oameni împotriva altora. Este evident că oamenii aflaţi în această situaţie nu pot să fie consideraţi „clienţii propriilor bani„, ai contribuţiilor sociale plătite din buzunarul lor, o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, pentru asigurarea de sănătate şi pentru pensii.

Pensionarii n-au cum să devină „clienţii” propriilor contribuţii băneşti! Oamenii au dreptul să decidă conform propriei voinţe sau stări de sănătate când anume încetează să mai fie activi în câmpul muncii şi să se pensioneze. Din acel moment, ei nu pretind decât să primească de la stat pensia cuvenită, mai mare sau mai mică, potrivit contribuţiilor pe care le-au plătit sau potrivit legii pe baza căreia s-au pensionat.

Nu statul, ca instituţie şi subiect de drept, este clientelar; după cum nici Constituţia, în sine, nu poate fi clientelară. Clientelar poate fi doar un regim politic care administrează treburile statului, cum este cazul actualului regim politic din România. Aici se află localizată tumoarea malignă care secătuieşte vlaga bugetului – în regimul politic clientelar care căpuşează veniturile bugetare.

Dictatura cu repeti

ţie 

Stimaţi colegi, ne îngăduim să vă semnalăm faptul, inimaginabil într-o societate normală, că Articolul 53 din Constituţie a ajuns să fie invocat pentru a doua oară în 8 luni, de data asta ca motivare pentru restrângerea dreptului la muncă, reducerea veniturilor obţinute din muncă şi reducerea pensiilor.  Articolul 53 din Constituţie prevede următoarele: 

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. 

Pentru a evita explicaţiile prezumtive la care va recurge dl Emil Boc, facem noi, pe scurt, o scurtă prezentare a împrejurărilor în care acest Guvern îşi justifică propria incapacitate prin apelul la situaţiile cu totul excepţionale – război, dezastre naturale, sinistru etc. – prevăzute de Constituţie.În septembrie 2009, Guvernul Boc 1 şi-a angajat răspunderea pe un proiect de lege prin care, printre altele, s-a interzis cumulul între salarii şi pensii şi s-a proclamat obligativitatea suspendării contractelor de muncă pe o durată de 10 zile (concedii fără plată obligatorii).   Anunţând acum noua ediţie a măsurilor sale „anticriză”, premierul Emil Boc a folosit absolut aceeaşi motivare ca şi la legea pentru care şi-a asumat răspunderea acum 8 luni: „Aceste date de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturează imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională.”  Trecem peste confuzia pe care premierul Emil Boc o face invocând, în motivarea legilor sale, siguranţa naţională, în timp ce Art.53 se referă la un cu totul alt concept, şi anume cel de securitate naţională, dar acesta e doar un amănunt pentru premierul Boc, profesor în Drept constituţional.Expunerea de motive

 din mai 2010 reia prin copy – paste pe aceea din septembrie 2009, privind aplicabilitatea Art.53 din Constituţie. În 2009, prin presiuni, a fost obţinută o decizie de constituţionalitate a legii pentru ca altfel judecătorii ar „pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională.” Decizia Curţii Constituţionale nr. 1414/4 noiembrie 2009, respinge excepţia de neconstituţionalitate a aplicării art.53 dar, menţionează: “Se impune subliniat însă faptul că de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar ai acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, dacă nu există o altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.”Prin urmare, în sinteză, Decizia Curţii Constituţionale, pe care se bazează acum Guvernul, precizează:

„restrângerea unor drepturi este prevăzută ca excepţie”, dar Guvernul Boc o transformă deja în regulă;„statul are obligaţia de a găsi soluţii de contracarare a crizei”, dar Guvernul Boc se dovedeşte incapabil de aşa ceva;

diminuarea veniturilor, operată deja „nu poate constitui o măsură pe termen lung”, dar Guvernul Boc deja o repetă, agravând-o prin extinderea formei şi duratei de aplicare, generalizare socială şi profunzimea amputării de venituri;„prelungirea unor măsuri de acest tip poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor publice”, afirmă Curtea Constituţională, fapt ce confirmă că actualele măsuri ale Guvernului sunt o cauză a tulburării ordinii publice şi siguranţei naţionale, şi nu efectul existenţei acesteia.

Stimaţi colegi,Având în vedere repetiţia de mijloace la care recurge Guvernul, în numai 8 luni de zile, întrebarea legitimă care ne-o punem este ce se va întâmpla dacă, prin aceste măsuri, condiţia de reducere a deficitului bugetar nu va fi îndeplinită? În acest caz, soluţia “salvatoare” a lui – aţi ghicit, acelaşi Emil Boc 1,2,3,4,5 – va fi din nou, restrângerile de drepturi în temeiul art.53 din Constituţie! Ne facem datoria să tragem de aici, de la înalta tribună a parlamentului, un serios semnal de alarmă asupra unor perspective politice extrem de îngrijorătoare.Îngrijorarea noastră porneşte de la faptul că invocarea siguranţei naţionale într-o reglementare guvernamentală de natură economică – o reglementare, de altfel, catastrofală, ce se doreşte a fi impusă cu forţa – reprezintă un precedent extrem de periculos, pentru evoluţii ulterioare ce trebuie să stârnească de pe acum o preocupare serioasă a tuturor forţelor interesate de menţinerea caracterului democratic al statului român. În legătură cu faimosul Art.53 din Constituţie, am putea spune nu că siguranţa naţională şi ordinea publică pot să justifice măsurile luate de guvern; situaţia este exact pe dos: aceste măsuri sunt cele care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa naţională! Aceste măsuri şi nu altceva au scos oamenii în stradă! Aceste măsuri au iradiat o stare generală de nemulţumire şi de protest în întreaga ţară! Deci, guvernul ar trebui să–şi aplice Articolul 53 în primul rând sieşi! Măsurile propuse de guvern sunt cele care pun în pericol ordinea publică şi siguranţa naţională! De ce Guvernul Boc nu a făcut referire la art. 47 din Constituţie?Proiectul de lege aflat în discuţie exprimă în mod tragic eşecul acestui Guvern, abandonarea interesului public şi a Constituţiei. Este pentru prima dată după 1990 când românilor le scad, practic, toate veniturile nete câştigate până în prezent. Dacă până acum cetăţenii se confruntau cu eventualele întârzieri de creştere a salariilor şi veniturilor, începând cu luna iunie, banii primiţi vor fi mult mai puţini.

Decizia acestui guvern nu a fost una de aplicare a unor măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială, ci a vizat exclusiv diminuarea veniturilor angajaţilor din sectorul bugetar şi a pensiilor celor mulţi, în scopul unor economisiri de fonduri menite să suplinească jaful instituţionalizat al unor miniştri, aflaţi în diferite anchete ale instituţiilor statului.

Cheltuielile cu achiziţiile publice au rămas neatinse, pentru a se perpetua dijma şi zeciuiala boierească, astfel încât potentaţii să-şi păstreze privilegiile obţinute şi nivelul de trai cu care s-au obişnuit.

Proiectul Guvernului are în vedere o reducere drastică a veniturilor nete din sistemul public şi a pensiilor, fără să se facă nicio referire la modul în care poate fi absorbit de economia reală personalul disponibilizat din sectorul public.

Proiectul ignoră complet căile redirecţionării forţei de muncă către economia reală, funcţională, şi mediul de afaceri, singurele care sunt capabile să susţină locuri de muncă şi să producă venituri la bugetul de stat. Legea propusă de Guvernul Boc 3 este nu numai injustă, dar şi distructivă pentru societatea românească pe termen lung. Ani de zile s-au făcut eforturi pentru ca în administraţia publică să fie cooptaţi tineri cu studii de specialitate, capabili să promoveze politici publice eficiente. Ani de zile s-a urmărit profesionalizarea angajaţilor bugetari şi s-au derulat programe pentru creşterea productivităţii muncii în sectorul public. În cadrul acestor măsuri, s-a avut în vedere inclusiv acordarea unei salarizări corespunzătoare calităţii muncii prestate.

În redactarea Proiectului acestei legi a fost ignorat de la bun început principiul fundamental în baza căruia o persoană este remunerată în orice stat de drept: corelarea performanţei profesionale cu veniturile salariale. Or, ceea ce reuşeşte să facă acum Guvernul Boc 3 este să arunce întregul sistem public cu douăzeci de ani în urmă. Pentru că, în urma aplicării acestei legi, vom asista la degradarea serviciilor dedicate cetăţeanului, ne vom confrunta cu ghişee publice aglomerate şi cu un tratament din partea funcţionarilor pe măsura banilor primiţi. Legea va însemna, de fapt, distrugerea administraţiei publice, iar taxele şi impozitele din ce în ce mai mari – pentru că majorarea lor, din toamnă, este deja este prefigurată – vor reprezenta biruri pentru ineficienţă.

Guvernul Boc a ales să împartă sărăcia în România, dar şi aceasta în mod inechitabil, fiind neputincios să promoveze politici economice care să producă prosperitate.

În România guvernată de Cabinetul Boc, nu mai este răsplătită performanţa profesională şi nici efortul în muncă

Prin adoptarea acestui proiect de lege, Guvernul ignoră principiul solidarităţii sociale, atât de necesar pe perioadă de criză economică. Dimpotrivă, prin acest act normativ, Guvernul Boc 3 încurajează nemulţumirile sociale, promovează discriminarea între diversele categorii de salariaţi, dovedeşte o atitudine contrară intereselor majorităţii societăţii româneşti.

Într-o sinteză a caracteristicilor ce ţin de procedura adoptării acestui proiect de lege, se impun următoarele constatări:

Proiectul de lege nu a întrunit consensul partenerilor sociali

Faptul că a stârnit atât de multe controverse, dispute şi nemulţumiri, nu înseamnă că este o lege bună, ci, mai degrabă, o lege proastă, o lege care impune arbitrariul. Domnul prim-ministru Emil Boc uită că, în cazul unor legi complexe, este nevoie de dezbatere şi de consens în cadrul societăţii şi, mai ales, de o dezbatere parlamentară serioasă.Angajarea răspunderii Guvernului într-o singură zi pentru 2 proiecte de lege este o procedură neconstituţională, pentru că încalcă art.114 din Legea fundamentală a României. Ştim cu toţii că domnul Boc are cunoştinţe precare de drept constituţional, guvernele pe care le-a condus stabilind recordul de acte normative declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Textul legii demonstrează modul haotic în care s-a elaborat, neprofesionalismul, incompetenţa şi incapacitatea Guvernului de a înţelege sistemul public din România şi de a-l organiza. Suntem pentru reformarea sistemului public din România, dar nu la modul brutal în care ni-l impune Guvernul Boc 3: incoerent, inconsecvent, discriminatoriu şi incompetent. Şi nu în orice condiţii – prin sărăcirea românilor, pentru bifarea relaţiei cu FMI ori prin pulveriz