CSAT a aprobat, luni, Strategia naţională de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, informează Preşedinţia într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX după şedinţa Consiliului.
Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
CSAT a aprobat Strategia naţională de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului. Documentul fundamentează în mod unitar şi coerent acţiunile sectoriale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, stabilind direcţii de acţiune pentru toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu, în acord cu Strategia de Securitate Naţională a României şi cu ultimele standarde internaţionale”, se arată în comunicat.
La şedinţă au participat primul-ministru al României, Emil Boc; ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga; ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea; ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi; ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu; ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu; ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu; directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior; directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu; consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Iulian Fota; consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale; secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor; purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Valeriu Turcan.
Pentru discuţii cu privire la combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei şi a spălării banilor şi finanţării terorismului, au fost prezenţi ca invitaţi: Laura Codruţa Kovesi – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Codruţ Olaru – procuror-şef, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Laura Oprean, procuror-şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie.