Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi-a exprimat preocuparea în legătură cu riscul escaladării violenţelor interetnice în Kîrgîzstan, estimând că aproximativ 275.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele din cauza violenţelor.
UNHCR este alarmat de escaladarea rapidă a violenţelor începând cu 10 iunie în sudul Kîrgîzstanului, situaţie care a antrenat deplasarea a aproximativ 200.000 de persoane în ţară şi a altor 75.000 care s-au refugiat în Uzbekistan”, avertizează purtătorul de cuvânt al UNHCR, Andrej Mahecic.
UNHCR a decis luni trimiterea de ajutoare de urgenţă zecilor de mii de refugiaţi. Aproximativ 240 de tone de materiale vor fi trimise în Uzbekistan miercuri, afirmă Mahecic.
„Atât timp cât pacea şi ordinea nu vor fi restabilite, ne temem că vor fi deplasate noi persoane”, afirmă oficialul ONU.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Înaltului comisar ONU pentru Drepturile Omului, Rupert Colville, a anunţat că se ştia de mulţi ani că această regiune se confruntă cu tensiuni interetnice.