Poliţiştii arădeni afiliaţi organizaţiilor sindicale aşteaptă hotărârea celor de la Bucureşti, care vor decide în cursul zilei de astăzi forma de protest adoptată împotriva tăierii a 25% din salarii.
Situaţia nu este deloc roz pentru poliţişti, mai ales dacă şi soţiile unora dintre ei lucrează tot în sistemul bugetar. Poliţiştii spun că pe lângă orele suplimentare lucrate dar neplătite vor ajunge să aibă salarii minime pe economie. Cam atât va primi un agent de poliţie odată cu tăierea a 25% din salariu.