Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Petre Ţuţea
Despre om, s-au scris multe tratate şi studii însă de prea puţine ori observăm trecerea lui dintr-o stare în alta, de la tristeţe la bucurie, de la extaz la agonie, de la pace la violenţă. Nu ne propunem în rândurie ce urmează să facem o apreciere de natura psihologică ci să arătăm faptul că omul din zilele noastră, lipsit de Dumnezeu, trece de la extaz la agonie, mai bine spus dintr-o dramă în alta.
Omul în complexitatea lui a fost definit atât de marii filosofi ca fiind o persoană sublimă cât şi de Sfinţii Părinţi ca fiind un micro-cosmos, al creaţiei. Dar omul acesta de care vorbim zilnic, omul care moare înainte de a muri, datorită căderii sale continue, nu ştie ce-i bucuria reîntoarcerii sau a reîntâlnirii cu Dumnezeu.
Extazul omului acestui veac, sau mai bine zis a omului secularizat, înseamnă satisfacerea tuturor plăcerilor personale, care prin natura lor fiind egocentrice, arată că şi el suferă de această maladie iar, în cazul în care nu se mai poate „bucura” de ele, pentu că nu le mai are, atunci trece în starea de agonie trăindu-şi propria moarte, propria agonie, pentru că şi-a înrădacinat sufletul în cele trecătoare.
Europa Unită ce ne stă în faţă propagă un astfel de om, un om „nou” adică lustruit şi poleit cu aur pe dinafară iar în interior este putred de patimi, un om care să consume haotic, un om care să distrugă decât să zidească ceva, un om fără origini cereşti, fără Dumnezeu şi dacă se poate şi fără norme morale.
Criza economică prin care trecem îşi are izvor în criza spirituală iar dacă vrem să scăpăm de ea trebuie să ne intoarcem la origini să vedem unde am greşit şi să ne îndreptăm iar, dacă nu ne vom învârti într-un cerc vicios fără sfârşit. Acest fenomen de criză este destul de pregnat în omul care trăieşte şi extazul şi agonia deopotrivă. Pentru că trăieşte în propria lui viclenie şi cum spunea şi Lysias un orator grec din sec V-IV î.H., : „Omul viclean este nefericit chiar şi când este fericit. „
Agonia omului secularizat din zilele noastre, este continuă, de la naştere până la moarte, pentru că este crescut şi format în afara Bisericii, în afara adevărului revelat şi în afara normelor morale care pot să-l desăvârşească, să-l sfinţească şi să-l mântuiască. „Omul -în viziunea filosofului Petre Ţuţea -, fără Dumnezeu, rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri” adică trece de la extaz la agonie, de la moarte la moarte, pentru că nu acceptă Lumina care este Hristos şi, cel ce trăieste în întuneric nu poate vedea lumina, şi nu poate înţelege nici frumoasa expresie Sf Grigorie Palama când spune: „Doamne luminează-mi întunericul.”, pentru că un om crescut în întunericul necunoştinţei crede a acolo e adevărul însă amăgirea cea mare se va afla pe patul de moarte când va afla Adevărul adică pe Hristos căci „Toţi vom părăsi acest sălaş trecâtor şi ne vom afla cândva pe patul morţii, patul adevărului despre noi înşine”, cum afirmă Ierom Teofan Mada
Acum, sigur că lumea prin excelenţă trebuie văzută ca un dar a lui Dumnezeu şi nu ca o cetate de suferiţă, în care omul nu are posibilitatea de a se mântui. Lumea în esenţă, prin harul Lui Dumnezeu se sfinţeşte şi se redescoperă prin spaţiul ei sacru, anume prin Biserică, unde suntem toţi chemaţi „ca toţi să fim una”.
La această unire este chemat şi omul care încă îşi trăieşte extazul agoniei zilnice, luptând cu tot felul de crize economice şi lepădând armele în faţa celei spirituale şi uită că adevărata luptă se dă pentru sufletul lui şi nu pentru trupul care se va întoarce din pământul din care a fost alcătuit.
Omul Îl caută pe Dumnezeu atunci când Îl are deja. Sf Maxim Mărturisitorul
Paul KRIZNER
