O casă de schimb valutar din zona complexului studenţesc din Timişoara a fost jefuită, miercuri dimineaţă, de un bărbat care a ameninţat-o pe casieră şi a furat toţi banii găsiţi, primele informaţii arătând că atacatorul ar fi furat 25.000 de euro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei, jaful a fost anunţat la 112 în jurul orei 8.00.
El a declarat că poliţiştii au ajuns la casa de schimb valutar la două minute după ce au fost sesizaţi despre jaf, însă autorul dispăruse.
„Am fost sesizaţi în jurul orei 8.00 că la o casă de schimb valutar de pe strada Daliei din Timişoara a fost un jaf. Poliţiştii au ajuns în două minute la locul faptei, însă nu l-au mai găsit pe autor”, a spus Emil Andrei.
El a precizat că autorul jafului este un bărbat care purta şapcă şi ochelari de soare şi care a pătruns în incinta unităţii chiar în momentul în care casiera deschidea casa de schimb valutar.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, casiera le-a declarat poliţiştilor că a fost ameninţată cu un cuţit de către atacator, după care a fost dusă cu forţa în baia unităţii, unde a stat pe toată durata jafului.
Primele cercetări ale poliţiştilor arată că atacatorul a reuşit să fugă cu 25.000 de euro.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş a mai spus că, din informaţiile pe care le deţine, casa de schimb valutar este dotată cu o cameră de supraveghere, iar poliţiştii sunt în alertă pentru a-l prinde pe atacator.
El a adăugat că acea casă de schimb era dotată şi cu buton de panică, însă, din primele verificări, acesta nu a fost acţionat.