Lituanianul Drasius Kedys, supranumit vânătorul de pedofili, care a omorât doi oameni anul trecut şi care era căutat de poliţie, a fost găsit mort la 30 de kilometri de oraşul său natal, transmite Estonian Free Press.
Procurorul General Raimondas Petrauskas a afirmat, pentru postul LNK TV, că este 90% sigur că persoana decedată, care a fost găsită într-o casă izolată, la 30 de km de Kaunas, oraşul său de domiciliu, este Drasius Kedys. Cauzele morţii nu sunt încă cunoscute.
Drasius Kedys era tatăl unei fetiţe de 4 ani care l-a ucis pe judecătorul oraşului Kaunas, Jonas Furmanavicius, în 5 octombrie 2009, iar câteva ore mai târziu pe cumanta sa în vârstă de 29 de ani, Violeta Naruseviciene.
Presa a făcut imediat legătura între cele două crime şi Drasius Kedys. Lituanianul era cunoscut prin faptul că mai înainte trimisese peste 200 de scrisori şi înregistrări video în care acuza mai multe persoane publice, inclusiv un judecător şi un politician, că abuzau sexual de fiica lui de doar 4 ani. Aceasta era adusă la hotel şi pusă la dispoziţia violatorilor chiar de sora mamei, cumnata lui Drasius. Printre cei care au primit scrisoarea lui Drasius se numără o serie de politicieni, parlamentari, europarlamentari, jurnalişti şi înalţi oficiali din Lituania, dar şi membri ai Parlamentului European.
Pentru că dosarul a fost închis din lipsă de probe, Drasius s-a hotărât să îşi facă dreptate singur. Astfel, el i-a împuşcat pe doi dintre vinovaţii de molestarea fiicei sale, pe judecător şi pe propria lui cumnată.
Cazul său a atras însă simpatia întregii Europe, zeci de mii de oameni susţinând nevinovăţia celui pe care l-au supranumit “vânătorul de pedofili”.
La aflarea veştii că Drasius a murit, zeci de lituanieni au aprins lumînări şi au depus coroane de flori în faţa casei sale.
SISTEMUL din intreaga zona „civilizata” nu mai este de mult stricat, ci deja a putrezit si pute a hoit. Dar slugoii sai il invelesc in staniol frumos colorat, il parfumeaza si dau la maxim portavocea indoctrinarii maselor.
Trebuie sa intelegem ca Lituania nu este o exceptie iar acele starpituri din sistemul sau sunt doar varful de iceberg ce a fost pentru o clipa zarit de catre mase. Nu sunt toate marionetele SISTEMULUI pedofili, dar aproape toti practica ceea ce este uraciune in fata lui Dumnezeu: inchinarea la lucifer sau sodomia sau coruptia sau hotia sau camataria sau distrugerea voita a tarilor in care s-au nascut. ELITELE folosesc doar astfel scursori, ce sunt prin definitie cei mai buni slugoi pentru ei si cei mai cruzi vatafi pentru mase.
Probabil nu vom stii niciodata cum a murit Drasius, dar drama sa trezeste macar pentru putin timp masele pentru a vedea mutra hada a stapanilor lor. Pe de alta parte, este pentru noi crestinii si o cumplita tema de gandire: ce am face daca am fi pusi in fata unei asemenea teribile situatii?
Scene dramatice s-au derulat, recent, în Lituania, unde un bărbat de 37 de ani – sătul să cerşească în van dreptate – a pus mâna pe armă şi i-a executat pe doi dintre oamenii pe care îi acuza că i-au molestat fiica în vârstă de numai patru ani.
Povestea lui Drasius Kedys este cutremurătoare: de un an, bărbatul a luptat în zadar cu sistemul, încercând să probeze că un judecător, un politician şi un al treilea individ, căruia îi ştia doar prenumele, i-au batjocorit fiica. Când a ajuns la capătul puterilor şi-a luat armele şi a pornit la vânătoare. De oameni.
Drama lui Drasius Kedys a început acum un an, în Kaunas, al doilea oraş ca mărime al Lituaniei, după capitala Vilnius. La acea vreme, Deimantela, fetiţa lui, avea patru ani, iar bărbatul divorţase de mama copilei. Totul a început, potrivit lui Drasius, cu rugămintea micuţei de a nu o mai duce în vizită la mama ei, pentru că “vine şi Andrius (n.r. – Andrius Usas, om politic) şi mă linge”! Acele vorbe ascundeau, se pare, un coşmar.
În scurt timp, Drasius a înţeles că fetiţa lui era molestată, cu voia fostei sale soţii. Bărbatul a pus cap la cap piesele unui puzzle şi a ajuns la o concluzie dureroasă. Fosta lui nevastă şi Violeta, sora acesteia, le furnizau unor pedofili din lumea bună proprii copii pentru a-şi satisface fanteziile sexuale. Printre pedofili s-ar fi aflat şi un judecător. Atât Deimantela, care avea patru ani, cât şi verişoara ei, fiica Violetei, în vârstă de cinci ani, erau lăsate pe mânile acestor indivizi. Contra cost, bănuia Drasius. Mai mult, câteodată, Deimantela era molestată sub ochii propriei mame. După ce a aflat, timp de un an, tatăl a încercat să-şi facă dreptate.
Bărbatul este căutat acum de poliţie
A depus zeci de plângeri la Poliţie, a trimis sute de petiţii, inclusiv la Parlamentul European. A postat pe internet o mulţime de mesaje, şi-a spus povestea şi a căpătat simpatia oamenilor de pretutindeni. Drept probe, Drasius a adus mărturiile zguduitoare ale micuţei. A mai avut putere cât să-şi filmeze copila cum povesteşte prin ce a trecut.
A “lansat” apoi înregistrările pe internet, ca un ultim strigăt al omului condamnat să moară cu dreptatea în braţe. Plângerile lui nu au fost luate în seamă. Abia după ce, pe 5 octombrie, a împuşcat doi oameni, Drasius a atras atenţia autorităţilor. Ieri, chiar preşedintele Lituaniei s-a declarat nemulţumit de cum au decurs investigaţiile în acest caz. Într-un fel ciudat, Drasius, care e căutat acum prin Interpol, a devenit erou. I-au fost dedicate cântece, oamenii i-au scandat în stradă numele, iar pe internet i-au fost transmise mesaje înduioşătoare. De pildă, cineva i-a scris simplu: “România te respectă”.
Mărturia copilei, filmată de tăticul ei: «Mă lingeau»
Înainte de a ucide pentru copilul lui, Drasius a trecut prin momente crunte. El a filmat-o pe micuţă în timp ce aceasta îi povestea prin ce a trecut. Mărturia e cutremurătoare: “Obişnuiam să venim aici (n.r. – un motel pe care fetiţa i-l arată tăticului ei. Mami venea şi ea şi se dezbrăca. Rămânea în chiloţi şi în sutien. Şi ei – Andrius, Jonas şi Aidas (persoană rămasă neidentificată) o fotografiau. Apoi mă atingeau pe mine. Mă lingeau, se jucau cu «cocoşelul» pe mine, mi-l băgau în gură, mă puneau să-l ling şi ieşea o cremă din el.
La sfârşit, mama îmi spunea: «Uită că te-a lins Usas». Câteodată, mami nu venea. Rămânea acasă”, i-a spus Deimantela tăticului ei. Drasius a filmat-o pe Deimantela şi când aceasta a ales din zeci de fotografii alb-negru cu diferiţi bărbaţi poza unuia dintre cei care au molestat-o: cea a judecătorului Jonas Furmanaviczius.
I-a tras trei gloanţe în organele genitale
După un an în care a încercat să găsească măcar un poliţist care să-l ia în seamă, Drasius Kedys a pornit vânătoarea. Iniţial, s-a spus că ar fi ucis un magistrat şi un politician. În realitate, potrivit jurnalistului lituanian Linas Kmieliauskas, victimele tatălui disperat sunt judecătorul Jonas Furmanaviczius şi fosta cumnată a lui Drasius, Violeta.
Pe judecător l-a împuşcat, pe 5 octombrie, foarte aproape de casa acestuia. I-a tras trei gloanţe în organele genitale şi unul în cap. În aceeaşi zi, a executat-o şi pe Violeta Naruseviciene (29 de ani) la periferia oraşului.
Mama copilei molestate, după ce şi-a văzut sora moartă: «E rândul meu»
Andrius Usas, politicianul, a scăpat ca prin minune. Când anchetatorii şi-au dat seama că victimele sunt pe “lista neagră” a lui Kedys, au mers urgent acasă la Andrius, unde au găsit dubiţa lui Drasius.
Trecuse pe acolo, dar îl ratase pe Andrius. Atât politicianul, cât şi fosta nevastă a tatălui răzbunător se află acum sub protecţia poliţiei. De altfel, mama fetiţei molestate le-ar fi spus poliţiştilor după ce şi-a văzut sora moartă: “E rândul meu!”.
Micuţa este în grija mătuşii ei
După ce Drasius a împuşcat doi oameni şi s-a făcut nevăzut, fetiţa lui, Deimantela, acum în vârstă de cinci ani, a rămas în grija surorii tatălui ei, Laima. În tot acest timp, mama lui Drasius se îndoieşte că fiul ei e încă în viaţă. “E mort”, le-a declarat ea ziariştilor, fără să explice dacă se referă la faptul că s-ar fi sinucis ori că l-ar fi omorât cineva.
Numele lui înseamnă «curaj»
Presa din Lituania a întors pe toate feţele cazul fetiţei lui Drasius, (“drasius”, în traducere, înseamnă “curaj”). Cu toate acestea, se pare că cenzura este de partea familiilor pedofililor, ce aveau funcţii importante în stat. Numeroase site-uri pe care se postează de obicei fotografii şi informaţii despre pedofili, la care apelase şi tăticul distrus de ceea ce i s-a întâmplat micuţei lui, au fost blocate din ordinul poliţiei. Drasius Kedys este căutat acum prin Interpol.
Ieri, un membru al Parlamentului lituanian a primit o scrisoare de ameninţare cu moartea, iar presa crede că plicul a fost expediat de Drasius Kedys.
Joi seară a dat, în sfârşit, un semn familiei, trimiţându-i un mesaj pe telefon mamei sale, care-l credea mort. “Vânătoarea continuă! Voi mai ucide”, a scris el, lăsând să se înţeleagă astfel că au rămas persoane nepedepsite.
Drasius a luptat în cuşcă
Pe de altă parte, presa lituaniană a scos la iveală detalii mai puţin cunoscute din viaţa lui Drasius. Acesta era proprietarul unui magazin cu haine de blană şi datorită acestui fapt Deimantelei nu-i lipsea nimic. Însă, înainte de naşterea micuţei lui, viaţa lituanianului nu a fost deloc una liniştită. El obişnuia să practice lupte în cuşcă, de unde ieşea de multe ori plin de sânge, dar învingător.
Mesajele de simpatie pentru Drasius continuă să curgă pe internet. Zeci de mii de persoane îl încurajează să continue vendeta: “Lumea ar fi mai bună, dacă ar fi mai mulţi oameni ca Drasius”, “Mă rog ca Drasius să fie în siguranţă”, “Respect pentru tot ceea ce faci. Eşti un erou”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de susţinători. Printre aceştia sunt şi mulţi români care i-au transmis să-şi continue misiunea.
Pentru că nimeni nu ştie unde se ascunde în prezent Drasius, pe internet circulă tot felul de variante. Una dintre ele se referă la ipoteza ca el să se afle în România. În Polonia s-au făcut chiar demersuri, la nivel oficial, ca Drasius să fie primit ca azilant şi protejat de autorităţile lituaniene, deşi este urmărit general prin Interpol.
Comentariu saccsiv:
Am postat aceasta informatie tocmai datorita valului crescand de simpatie de care se bucura Drasius Kedys. Indubitabil, va deveni un model ce va fi urmat de multi nu peste mult timp, deoarece autoritatile multor state sunt din ce in ce mai corupte, iar din ce in ce mai multi membri ai sai au un comportament monstruos. Cetatenii de rand nu mai suporta, iar respectul de care se bucura tatal razbunator dovedeste ca samanta revoltei a incoltit demult.
Desi departe de a fi fost la acelasi nivel, totusi, va amintiti de simpatia de care s-a bucurat Becali cand a fost retinut in arestul politiei?
Atunci multi isi vor aminti de multe. Si nu doar de pedofili, ci si de tot felul de corupti. Iar autoritatile dorm pe ele, inchipuindu-si ca au jandarmerie arma protectoare, iar membrii ei ce fac parte din organizatii mai mult sau mai putin oculte considera ca sunt la adapost … Desigur, majoritatea dintre ei nu sunt monstrii precum pedofilii din Lituania, ci variante mai soft, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa se teama. Dar sunt inconstienti si nu cunosc ce a insemnat mereu in istorie „revolta descultilor”.
Lehamitea ce-i face pe din ce in ce mai multi dintre cetatenii europeni sa nu participe la vot prevesteste furtuna. Criza sociala dramatica ce se va declansa la anul, va insemna ruptura sangeroasa (la propriu) dintre condusi si conducatori.