Fostul preşedinte interimar al filialei judeţene PNL Arad, Sever Jurcă, a anunţat luni că îşi va depune candidatura pentru funcţia de preşedinte „plin”, în cadrul Conferinţei de alegeri ce va avea loc în data de 12 iunie. Anunţul a venit ca urmare a primirii derogării de la Bucureşti (a actului propriu-zis), votată înaintea Congersului PNL de la începutul lunii martie. Luni, actualul preşedinte interimar al filialei PNL Arad, deputatul Mihăiţă Calimente, nu a dorit să comenteze pe marginea intrării în luptă a lui Sever Jurcă. Ieri însă, deputatul a venit cu o serie de comentarii destul de acide la adresa lui Sever Jurcă.
„Sever Jurcă trebuia să arate că e mare liberal atunci când a fost preşedinte”
Deputatul Mihăiţă Calimente nu îl crede pe predecesorul său în funcţia de preşedinte interimar al PNL Arad, atunci când acesta spune că era oprit din a-şi depune candidatura datorită derogării nesosite de la Bucureşti. Mai mult, Mihăiţă Calimente spune că problema derogării reprezintă un mijloc prin care Sever Jurcă încearcă să se victimizeze. „El avea dreptul dintotdeauna să candideze, că avea derogarea de dinainte. Cu hârtie, fără hârtie, putea candida. Este doar un tertip al lui Sever Jurcă, să se victimizeze din nou”, acuză Mihăiţă Calimente. Deputatul mai spune că Sever Jurcă nu a demonstrat că poate fi un preşedinte de partid bun. „Trebuia să arate atunci (când a fost preşedinte interimar, n.r.) cât de mare liberal este, înainte să fie schimbat. Cum, ai fost schimbat şi acum iar vrei să candidezi?” – se întreabă actualul preşedinte interimar al PNL Arad.