Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că protestează faţă de acordarea titlului de academician preşedintelui Traian Băsescu de către Academia Oamenilor de Ştiinţă.
Vasilescu a precizat că a fost iniţiator al legii pentru înfiinţarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă, menţionând că prin titlul acordat şefului statului, statutul de academician „nu mai are nici o valoare în România”.
„Eu am fost iniţiator al legii pentru înfiinţarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi mă simt jenată că legea iniţiată de mine a ajuns o trambulină pentru domnul Traian Băsescu, ca să mai primească un nou titlu. Mă simt jenată că domnul Traian Băsescu a ajuns academician, deşi el a declarat că a chiulit în şcoală şi nici n-a învăţat prea multă carte”, a spus senatorul PSD.
Vasilescu a precizat că legea de înfiinţare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă ar fi trebuit să instituie cadrul în care oamenii de ştiinţă să se poată exprima şi nu să devină un instrument „pentru a da titluri de savant unui om ca Traian Băsescu, care nu are nici un merit intelectual, ci doar pe acela de a fi ales de diaspora”.
Preşedintele Traian Băsescu a fost desemnat membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), joi, pentru că a sprijinit această instituţie în mai multe domenii, în perioada în care a fost primar al Capitalei, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Basgan, vicepreşedinte AOSR.