“Noi cu cine votăm azi?…” sau despre responsabilitate
Pot părea surprinzătoare atât titlul cât şi asocierile pe care le facem în cuprinsul prezentului articol, dar noi avem convingerea că ele poartă în sinea lor nota proprie de realism. Asta cu gândul la situaţiile şi realităţile României de azi în ansamblu, în special acum în perioada „campaniilor electorale” prezidenţiale din toată ţara, dar şi cu gândul la cele ce vor mai urma, toate în perspectiva omului lui Hristos, a omului care Îl caută şi se îndreaptă spre Hristos.
Este pentru a doua oară când îndrăznim realizarea unui astfel de articol, cu o aşa tematică, întrucât ne interesează, ne pasă de creştinul care se află din nou în faţa situaţiei de a alege, de a alege omul care va călăuzi destinele României în următorii cinci ani, dar, şi de ceilalţi pe care îi vom mai trimite în Parlamentul României pentru a hotărî asupra binelui nostru.
Trăim astăzi unele din cele mai periculoase confuzii sufleteşti dar şi abdicări morale, când cugetul creştin înspăimântat şi aproape anulat ca existenţă şi influenţă de duhul victorios al veacului în care trăim, nu mai are timp de reculegeri profunde. Nu mai poate să-şi lămurească drumurile sănătoase, sigure şi drepte prin care şi-ar putea renaşte şi înviora sufletul, un moment când idealurile omenirii au nevoie grabnică de corectivul creştin. Ele pot deveni afirmative, categorice şi ziditoare doar prin valorificările permanente ale interpretării evanghelice, garanţia poveţei Domnului Hristos ce aduce inspiraţie, duh de renaştere şi o putere de salvare definitivă. Totuşi „lumea nu-L cunoaşte şi pe ogoarele ei semănătorii de vânt culeg întru neizbăvite chinuri, zi de zi toate furtunile”(Gr. Cristescu).
Păcatul e multiplu şi de o răspândire absolut incredibilă, reuşind să pătrundă, să paralizeze simţurile, să confişte idealurile, chiar să sălbăticească anumite caracteristici ontologice ale omului. Evanghelia stă şi azi ospitalieră ca un port şi chiar ca un far la îndemâna lumii. Mântuitorul ne e singurul prieten sincer –chiar al întregii omeniri, şi cel mai de nădejde aliat în lupta acestei vieţi. Îndrăzneala cuvintelor noastre ne-o dă dreapta credinţă în Dumnezeu Cel Unul în Fiinţă şi Întreit în ipostasuri, model de iubire(I Ioan 4,16), Cel Personal, ce ni s-a comunicat şi care a luat de bunăvoie toate cele ale chipului omenesc –Mîntuitorul Hristos asumându-şi toate, afară de păcat- transfigurându-le o dată cu Învierea Sa biruitoare din morţi.
Pasiunea electorală a ultimelor săptămâni vrea să mobilizeze „cetăţenii”(deşi drumul lor mai presus de toate este şi trebuie să fie ascendent, din civitas terrestris spre civitas Dei) pentru a oferi comunităţii românilor un nou lider în persoana preşedintelui, la finalul acestor agitaţii tumultoase. Conducerea statală de altfel, asemenea celei locale, ar trebui să concentreze în sine elita spirituală a celor reprezentaţi, tot ceea ce este mai distins din punctul de vedere al intelectualităţii, moralităţii şi experienţei politice, pentru ca ea să rezume şi să valorifice voinţa şi spiritul constructiv chiar al naţiunii. În viaţa unui stat modern sau chiar a unei comunităţi particulare mai restrânse, în special prin aleşii noştri, ar trebui să pulseze conştiinţa de sine a neamului (aşa ar trebui să fie, mai ales prin prisma ameninţărilor văzute de unii în uniformizarea dată de spiritul recent al integrărilor).
Cum ar trebui să fie deci candidaţii potriviţi nouă(cei care vor cârmui destinele unui oraş sau ale ţării), potriviţi alegătorului creştin? Mai găsim oare în ei ceea ce căutăm? Ce considerăm important de fapt să aibă sau să facă ei? Sunt întrebări pe care poate că fiecare din noi ar trebui să ni le punem, încercând să găsim şi un răspuns. Pentru că este cazul după atâţia ani de tranziţie să ne deschidem bine ochii, asta dacă într-adevăr ne pasă de soarta noastră. Mai avem nevoie de oameni politici care îşi văd misiunea în sens individualist-utilitar şi de parazitism bugetar? Avem nevoie de perpetuarea incompetenţei politice şi a iresponsabilităţii? Mai avem nevoie de discursuri şi de promisiuni false, ce ascund intenţii politice şi pecuniare într-o retorică stearpă şi înşelătoare? Nu ne-am plictisit sau nu s-au plictisit de discreditare prin calomnie stimaţii contracandidaţi? O să mai privim mult cu nonşalanţă la traficul de influenţă, la coruperea alegătorilor în diferite modalităţi, chiar şi prin alcoolizare? Ne sunt chiar aşa de dragi şi atât de folositoare sufleteşte sau trupeşte campaniile de genul „pâine şi circ”? Mai fac casă bună cultura şi moralitatea în personalitatea unora dintre candidaţi?
Pentru a lămuri lucrurile, trebuie spus: creştinul are datoria de fapt, de a se face urmaş a lui Hristos întru toate, dobândind astfel în final mântuirea şi devenind „Adam cel nou”, ajungând la asemănarea cu Dumnezeu, cea menţionată în Cartea Facerii. Omul este chip al lui Dumnezeu tocmai pentru că este înzestrat şi cu ceva de foarte mare importanţă, anume capacitatea de a alege, de a discerne între bine şi rău, adică de a lua decizii personale, pentru care însă, să se facă şi responsabil, să şi le asume. A merge la vot, a-ţi alege conducătorii este o astfel de responsabilitate, care trebuie şi ea făcută în cunoştiinţă de cauză. A alege să candidezi(aviz catindaţilor!) presupune să îţi asumi de aici încolo nişte viitoare răspunderi, deloc uşoare, cu atât mai mult cu cât te înhami la a hotărî şi a acţiona în numele unei comunităţi sau chiar a unei ţări, a reprezenta tot ceea ce o naţiune şi un popor înseamnă.
Iată că într-o lume ca aceasta asaltată de mesaje electorale sau doar publicitare care de care mai atrăgătoare, boombastice şi mai „proaste” calitativ, parcă liniştea, pacea e cea mai dezirabilă şi arzătoare necesitate personală dar şi universală. Dar pacea –spunea Maica Tereza- „pacea, nu e doar ceva ce îţi doreşti, pacea e ceva ce creezi, ce faci, ceva ce tu eşti, ceva ce tu oferi”. Şi de unde pacea aceasta dacă nu din convingerea nestrămutată că Hristos ne aşteaptă pe fiecare în parte şi pe toţi deopotrivă plin de dragoste, spre a ne înfăţişa Tatălui cel Iertător, la ospăţul credinţei unde este bogăţia bunătăţilor, dacă am ştiut să alegem bine şi responsabil în viaţa care ne-a fost încredinţată.
Noi votăm azi(mereu) cu Hristos şi, suntem pentru aleşii „poporului Său”. Pentru politicienii şi diplomaţii în devenire sau cei „de carieră” care duc până la „marginile” lumii Cuvântul şi mesajul Său, făcându-se cei mai aleşi şi mai pragmatici ambasadori. Oricum şi orice am vota, trebuie să o facem conştienţi fiind că votul nostru e un angajament ce trebuie asumat cu responsabilitate în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor.
Şi noi avem puterea de a schimba ceva în viaţa noastră şi putem începe de astăzi!
Bogdan Mihai GODJA
