Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca I 37)
Fiecare din noi a folosit cel puţin odată în viaţă cuvântul „imposibil”, poate pentru că nu ne puteam închipui că o problemă se poate soluţiona sau îşi poate găsi rezolvarea în noi. Adesea acest termen „imposibil” este frecvent folosit fie că din punct de vedere logic şi fizic o situaţie nu putea fi rezolvată de noi, fie că adesea pentru a scăpa de responsabilitate sau de a face ceva, din comoditate, spunem că e imposibil.
Omul prin starea lui actuală, datorită secularizării lui şi datorită slăbirii credinţei lui, trăieşte cu impresea că multe lucruri sunt imposibil de făcut, pe deoparte are dreptate însă de cele mai multe ori se înşeală pentru că orice lucru imposibil poate deveni posibil cu voia lui Dumnezeu pentru că spune Mântuitorul Hristos: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. (Luca XVIII, 27)
Filozofia şi literatura universală crede adesea că “imposibilul” este ceea ce “nu se admite să fie adevărat” cum afirmă filosoful grec Diogene Laenţiu(412 î.H-322 î.H) însă scriitorul francez Victor Hugo(1802-1885) face un pas înainte spre posibil, în momentul când spune că “imposibilul este prima fază spre posibil” iar pentru scriitorul romantic rus Mihail Jurievici (1814-1841) imposibilul “nu există pentru un om cu voinţă”( Mihail Jurievici Un erou al timpului nostrum, Ed Cartier, 2003) şi dacă ar trebui să fim mai direcţi în exprimare am spune ca şi Napoleon Bonaparte că “imposibilul” este “un cuvânt ce se găseşte numai în dicţionarul nătângilor”, observăm deci că şi din punct de vedere filozofic şi literar imposibilul nu-i caracterizează pe cei puternic, pe cei ce cred în Dumnezeu şi în puterea Sa de a face imposibilul posibil şi Neil Armstrong (1883-1970) crede că “Întotdeauna este imposibil până când este făcut”iar romancierul francez Honore de Balzac(1799-1850) spune: „Cine zice îndoială zice neputinţă”. Marele cuceritor macedonian Alexandru cel Mare (î.H 352-î. H 323)spunea că: „Nimic nu este imosibil pentru cel care încearcă „
Pentru a înţelege mai bine acest termen folosit şi familiarizat tot mai mult şi care parcă obsesiv este repetat, redăm şi forma de dicţionar astfel că imposibilul inseamnă ceva ce nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. Extrem de greu, de dificil. O muncă imposibilă. Ceea ce este cu neputință de realizat. Cu neputință, nici într-un caz, cu nici un preț. Provine din franţuzescul impossible, şi latinescul impossibilis.
Părintele Rafail Noica a spus la un moment dat că „ La Dumnezeu întotdeauna să-i cerem imposibilul pentru că posibilul îl putem face noi oamenii.”, dar adesea preferăm să fugim de responsabilitate sau de actul de a face, vrem să primim totul fără a depune un mic efort, fără a analiza sau a discerne dacă-mi ajută la ceva şi când avem impresia că Dumnezeu ne spune un NU cererii noastre să ştiţi că are mai târziu, un DA mai bun pentru fiecare din noi. Zlinic Îl plictisim pe Dumnezeu cu cereri, de multe ori banale, vreau maşină, reau bani, vreau cutare şi cutare lucru însă nu cerem mântuirea act ce prin puterile noastre proprii nu poate fi posibil.
Ne amăgim adesea cu neputinţa noastră, fie că nu pot ori că e cu neputinţă sau imposibil de realizat, însă cred că dacă vrei cu adevărat ceva şi ai credinţă imposibilul, neputinţa şi nu pot-ul folosit zilnic, devine posibil pentru că nu întâmplător a zis Mântuitorul Hristos: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”(Matei XVII 20), însă doar cei pe care-i caracterizează slaba credinţă, s-au familiarizat cu acest termen folosindu-l parcă obsesiv.
Unde există credinţă, există şi nădejde iar omul care are puterea de a lucra cele putincioase, cele posibile, când are impresia că anumite lucruri îl depăşesc, fiind imposibile îşi pune nădejdea în Dumnezeu căci toate sunt posibile la El, toate sunt cu putinţă şi nimeni nu rămâne fără ajutor de la Dumnezeu.
Neputinţa noastră nu înseamnă că sufletul nu doreşte să facă ceva ce-i depăşeşte capacităţile fizice dar această neputinţă poate da putere sufletului, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: că “Neputinţa trupului trebuie să dea o nouă putere sufletului nostru.”
Societatea în care trăim a încercat să pară că întro oare care măsură a reuşit să arate puterea umană ca fiind cea indispensabilă fără a mai avea credinţă în Dumnezeu şi în atotputerea Lui şi astfe din creatură omul a devenit zeu al modernităţii al imposibilităţii de a trăi moral .
Poate adesea recunoaştem că e greu să faci ceva dar nu imposibil, e greu să lupţi împotriva răului şi a urii dar nu imposibil, e greu să iubeşti pe vrăşmaşii tăi dar nu imposibil, e greu să nu te schimbi după valurile veacului acestuia dar nu imposibil, e greu să ajungi la cer dar nu imposibil, e greu să convingi pe cineva că nu e bine ceea ce face dar nu e imposibil, e greu (poate) să ai o inimă blândă dar nu e imposibil, e greu să accepţi ascultarea dar nu e imposibil, e greu să te adaptezi într-un loc dar nu e imposibil pentur că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a făcut mai dinainte toate acestea, motiv pentru care şi noi avem datoria ca cel puţin să încercăm şi astfel cu ajutorul Lui imposibilul devine posibil.
„Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeu a tot trupul!
Este oare ceva cu neputinţă la Mine?„
Ieremia (XXXII 27)
PAUL KRIZNER
