O realitate inevitabilă, care zace în fiecare din noi, dar prea puţini o conştientizăm, este minciuna, datorită căreia s-au produs nenumărate dezastre şi răzvrătiri în lume.
Minciuna, antonimul adevărului, a făcut ca omul să fie mutilat, să fie distrus din punct de vedere sufletesc. Zilnic trăim în minciună, de la cel mai mic nivel până în vârful piramidei sociale.
Societatea este minţită cu fiecare clipă trecută, politicienii au făcut din minciună un cult al lor, de fapt întreaga lor structură politică se bazează pe minciună. Egocentrismul omului l-a determinat să trăiască în minciună, înşelându-se zi de zi că este un cineva ori că datorită lui s-au realizat anumite lucruri.
Minciuna apare ca trădare faţă de Dumnezeu dar în acelaşi timp trădare şi faţă de aproapele şi nu în ultimul rând trădare faţă de noi înşine. Minciuna apare acolo unde nu există iubire şi respect, unde nu exist dragoste faţă de adevăr, punându-se ca ciuperca pe gunoi.
Stăpânul acestui veac este minciuna, lepădarea de Adevăr, de Hristos, mozaicul, religios din lume, nu este deloc unul care să te indemne la pace, din momentul în care sectarii întră peste tine în casă, cu scopul de a-ţi vinde minciuni ieftine, îmbrăcate în coperţi de piele şi promiţându-ţi un paradis inimaginabil. Zilnic se vine astfel de minciuni, prin ziare, pe drum, prin azile de bătrâni ori spitale şi mai nou şi pe la uşa cimitirului.
Alexandru Vlahuţă spunea că: „Minciuna stă cu regele la masă” lucru ce se aplică şi azi, când se pare că trăim vremuri înşelătoare care sunt conduse de dictatura minciunii.
Omul atât de mult a decăzut moral încât el pretutindeni şi cu orice ocazie minte, minte pe vecin, pe şef, pe frate, pe şine însuşi, încercând să devină ceea ce nu este, văzându-se adesea o persoană importantă de care depinde atâtea vieţi. Această decădere demonică de la realitatea lui se datorează imoralităţii ca urmare a păcatului, care zace în el şi care nu lasă loc adevărului, ce-i poate oferii libertatea, cum sune Mântuitorul Hristos: „Iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan VIII, 32) însă omul e posedat de o ură imensă, trăind în prelungita agonie a morţii sale sufleteşti.
Minciuna a reuşit să domine întreaga societate, şi pe fiecare împarte, adesea se întâmplă să nu mai poţi purta un dialog sincer, fără să nu se folosească minciuna, fie în cercurile de interese, ori familie sau între prieteni, astfel că foarte actuale sunt cuvintele lui Ieremia proorocul care spune: „Fiecare înşeală pe prietenul său şi nu spune adevărul, şi-au deprins limba la minciună şi viclenie până obosesc.” (Ieremia IX, 5)
În acest mod ajunge omul să se închine demonului, adică stăpânului său, cum spune Evanghelistul Ioan în prima Epistola Sobornicească: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început a fost ucigător de oameni, şi nu a stat întru adevăr, pentru ca nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”(I Ioan, VIII, 44)
Lumea care este ruptă de Biserică, de Adevăr, trăieşte în minciuna sectară, în minciuna banului, a puterii şi a stăpânirii, minţind fără limită cum spunea Voltaire în scrisoarea adresată lui Thierot în luna octombrie 1736: „Trebuie să minţim ca un drac…nu cu timiditate şi nici numai până la o vreme, ci totdeauna şi cu îndrăzneală.” Odată ce ai început să minţi trăieşti în minciună şi minciuna te caracterizează, cum spunea şi poetul nostru român Tudor Arghezi: „Omului îi place să se mintă şi să fie minţit şi când nu-l mai minte nimeni şi nimic se dezorganizează.”
Minciuna trăieşte în omul în care încolţeşte ura, răzbunarea, păcatul, adică demonicul şi prin susţinerea minciunii prelungeşte la nesfârşit se prelungesc ora lui Barnaba şi sărutul lui Iuda, ca o încăpere a iadului lăuntric.
Din această trăire a omului, în minciună, posibilitatea reabilitării lui este ca o poartă deschisă spre lumină, spre Lumina Adevărului adică întoarcerea la Hristos, prin lepădarea de minciună, pentru că El a spus: ”Eu sunt Adevărul” dar şi „Viaţa”, astfel că cel ce renunţă la minciună şi la amăgirile ei se întoarce la iubirea veşnică a Adevărului ce poate fi dobândit prin Biserică şi prin lucrarea Duhului Sfânt în lume, ajungând la unirea reala cu Dumnezeu cel treimic.
Concluzionând cele afirmate nădăjduiesc la această oră că vom rămâne, prin credinţă, fii ai Adevărului pentru că cei ce trăieştc în minciună cu minciuna va trăi şi cei ce trăieştc în adevăr mărturisitori şi fii a lui Dumnezeu vor fi
.
„Groaza faţă de ceea ce este fals,
scârba faţă de ceea ce este rău,
oroarea arzătoare faţă de minciună,
poate că este între oamneni cel mai rar sentiment.”
(E. Hello)
PAUL KRIZNER
