Phenianul a scandalizat comunitatea internaţională după efectuarea unui test atomic cu o putere egală cu cea a bombei de la Nagasaki.
Coreea de Nord a ridicat miza confruntării cu Occidentul, ieri, odată cu testarea unui puternic dispozitiv nuclear într-un buncăr subteran din nord-estul ţării, potrivit Reuters. Condamnat de SUA, UE şi chiar de China şi Rusia, ţări care au protejat repetat regimul nord-coreean, testul a relevat eşecul negocierilor purtate de comunitatea internaţională pentru dez armarea nucleară a Phenianului.
Incidentul, venit într-un moment în care puterile internaţionale se confruntă deja cu problemele ridicate de programul nuclear iranian, urma să fie discutat ieri într-o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.
Ameninţări duse
la îndeplinire
Explozia a fost declanşată la ora 0.54 GMT (3.54 ora României) şi a avut, potrivit Ministerului rus al Apărării, o putere între 10 şi 20 de kilotone, asemănătoare cu forţa bombei americane aruncată deasupra oraşului japonez Nagasaki, în 1945. Testul a fost mai puternic decât cel din octombrie 2006, demonstrând, potrivit analiştilor, că Phenianul este deschis la confruntare.
Regimul nord-coreean ameninţase că va efectua un test dacă ONU nu îşi cere scuze pentru impunerea de sancţiuni, ca urmare a unui alt exerciţiu balistic, din luna aprilie. Oficialii americani au anunţat că Washingtonul a fost informat cu privire la testul de ieri cu numai o oră înaintea începerii acestuia. Reacţiile au fost prompte.
În vreme ce preşedintele SUA, Barack Obama, a catalogat exerciţiul drept o ameninţare la adresa păcii mondiale, preşedinţia cehă a UE a precizat că este „foarte tulburată”, iar premierul britanic Gordon Brown a avertizat că incidentul subminează perspectivele de pace din peninsula coreeană. La rândul său, China, aliat apropiat al Coreei de Nord, a condamnat ferm testul, cerând Phenianului să „înceteze orice acţiune susceptibilă să înrăutăţeas că situaţia”. Condamnări au venit şi de la Moscova, Kremlinul declarându-se în grijorat de situaţie.
Ce vrea, de fapt, Kim Jong-il
Demonstraţia de forţă a regimului condus de dictatorul Kim Jong-il arată un progres al programului nuclear nord- coreean, după ani buni în care comunitatea internaţională a încercat şi a eşuat să impună dezarmarea. Phenianul este încă departe de construirea unei arme nucleare cu care ar putea lovi alte ţări, dar Washingtonul se teme de o posibilă colaborare în domeniu între Coreea de Nord şi Siria.
Testul, cred analiştii citaţi de Reuters, este o pârghie a Phenianului, pentru potenţialele negocieri cu SUA. În plus
, el întăreşte poziţia liderului Kim Jong-il, suspectat de probleme de sănătate, în perspectiva unei viitoare cedări a puterii către unul dintre cei trei fii ai săi.
Barack Obama Preşedintele Statelor Unite