După o lungă perioadă în care ne temeam că nu mai vine primăvara, weekendul ce tocmai s-a încheiat a scos oamenii în parcuri, a dat copacii în floare şi a adus căldura specifică lunii aprilie.
Meteorologii spun că şi săptămâna care începe se anunţă caldă pentru această perioadă, cu maxime termice care vor ajunge şi la 24 de grade C şi ploi puţine, doar pe alocuri, în zonele montane. Astăzi, maximele termice vor fi cuprinse între 18 şi 24 de grade C, iar minimele dimineţii se vor încadra între 2 şi 10 grade C. După-amiază şi spre seară vor fi înnorări şi ceva condiţii de ploaie în Banat şi la munte. Mâine, cerul va fi variabil, temperaturile maxime se vor situa între 15 şi 22 de grade C, iar minimele între 2 şi 11 grade C.
Mijlocul săptămânii va aduce ploi de scurtă durată la munte, ceva înnorări în nordul şi estul ţării, dar şi maxime termice cuprinse între 14 şi 23 de grade C. Vremea se va menţine caldă şi spre sfârşitul intervalului şi, chiar dacă se vor înregistra uşoare scăderi de temperatură, asta nu va însemna decât o revenire la normele climatologice ale perioadei. Şi bucureştenii vor avea o săptămână caldă, cu maxime de 23 de grade C, cer variabil şi vânt moderat.