Bursa de la New York a căzut ieri cu peste 5%, cel mai puternic declin înregistrat vreodată în ziua învestirii unui nou preşedinte în Statele Unite, generat de noi semnale că turbulenţele din sistemul financiar internaţional nu se vor încheia curând.
Aşteptările ridicate ale pieţei, legate de modul în care noua administraţie va soluţiona criza financiară şi recesiunea, au fost dezamăgite de discursul de învestire susţinut de preşedintele Barack Obama, care nu a oferit detalii cu privire la aceste subiecte.
Scăderile indicilor
Indicele Standard & Poor’s 500 (S&P 500) a închis în cădere cu 5,28%, iar Dow Jones industrial average a pierdut 4,01% din capitalizare. Piaţa Nasdaq a consemnat, de asemenea, un declin puternic, finalizând ziua în coborâre cu 5,78%.
După alegerile din noiembrie, investitorii şi traderii de pe Wall Street au pariat pe programele şi măsurile care urmau, în opinia economiştilor, să fie introduse de administraţia Obama pentru oprirea recesiunii şi a creşterii ratei şomajului.
Sectorul bancar, scădere de 20%
Acţiunile instituţiilor financiare au avut cele mai slabe evoluţii, unul dintre subindicii sectorului bancar înregistrând o cădere de aproape 20%, la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani.
Trendul negativ al sectorului financiar-bancar a început luni în întreaga lume, după ce grupul financiar Royal Bank of Scotland (RBS) a anunţat că pierderile pe 2008 s-ar putea ridica la 28 miliarde lire sterline, cea mai mare pierdere negativă raportată vreodată de o firmă sau companie britanică.
Estimările RBS, alături de avertismente din partea altor instituţii bancare, au generat un val de neîncredere şi pesimism pe pieţele financiare din întreaga lume.