Asta pentru că 4 procente dintre copiii născuţi şi crescuţi pe plaiuri mioritice sunt supradotaţi. Paradoxal, sondajul, care ne ridică peste pragul european de doar 2%, nu este tocmai un motiv de bucurie. Părinţii nu ştiu cum să-i crească pe aceşti copii cu IQ-ul mult peste medie şi, chiar dacă ar şti, nu au unde să-i şcolească pe măsura performanţelor.
Nu se cunoaşte un număr exact al copiilor supradotaţi din România. Dacă majoritatea tinerilor cu capacităţi excepţionale îşi fructifică inteligenţa la olimpiade sau exersând pentru concursuri, în cadrul puţinelor centre de excelenţă din ţară există mulţi alţi adolescenţi care nu-şi dau seama niciodată de abilităţile pe care le au.
Sistemul le pune piedică
„Eu am găsit, într-un sat, un copil de ţigan. Nu ştia să scrie, nici să citească, dar îi bătea la şah pe toţi din şcoală. Am mai întâlnit unul care abandonase şcoala din cauză că părinţii nu aveau bani. Dar copilul acela avea un avans de opt ani faţă de cei de vârsta lui“, spune profesorul Florian Colceag, preşedintele Asociaţiei IRSCA Gifted Education (organizaţie nonguvernamentală care se ocupă cu sprijinirea şi promovarea copiilor supradotaţi).
Colceag vrea să demonstreze, prin exemple, că un elev care merge la olimpiade nu este neapărat supradotat şi, mai ales, dacă nu participă la competiţiile şcolare, nu în seamnă că nu e inteligent. De multe ori, copiii vin la profesorul Colceag nu pentru că ar fi conştienţi de capacitatea lor, ci din cauză că au probleme de integrare în societate.
Autorităţile recunosc că elevii au posibilităţi limitate de dezvoltare în România. „Au olimpiade şi concursuri şcolare… mai sunt şcolile de excelenţă. Şi cam atât“, spune Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean al Municipiului Bucureşti.
Doi ani de şcoală într-unul
Mersul la olimpiade, ca principal reper de măsurare a inteligenţei unui copil, este o metodă greşită. Mircea Gogoncea nu este olimpic la matematică. Nu în primul rând. A trecut totuşi prin concursuri de informatică, matematică, teatru, pictură, fotografie. Puse una peste alta, diplomele lui, câştigate la diverse competiţii, ar face cât o carte grosuţă. Pasiunea sa principală rămâne chitara, pe care o studiază de la 4 ani. La 5 ani, Mircea a apărut pentru prima dată pe scenă. A devenit uşor un răsfăţat al presei, care l-a numit „copilul minune al chitarei“.
Printre repetiţii şi şcoală, micul bucureştean încearcă să facă faţă solicitărilor de la ziare, posturi de televiziune sau de radio. Foarte sigur pe el, băiatul simte că, pe lângă CV-ul impresionant, are de spus mai mult: că ar vorbi ore întregi despre ce-i place să facă. Este singurul român care a absolvit doi ani de şcoală într-unul singur, la Liceul de Muzică „George Enescu“ din Capitală. Părinţii săi, ambii profesori de informatică, l-au susţinut întotdeauna. „Am avut un fel de noroc: să am posibilitatea să fac mai mult. Părinţii mei au vrut să am o cultură rotundă, aşa că am încercat tot ce ţine de artă şi de creaţie, dar şi matematică, şi informatică“, spune băiatul în vârstă de 17 ani. Totuşi, s-a izbit frecvent de frustrarea că nu poate face mai mult. Nu s-a gândit prea tare ce facultate va urma, dar crede că va alege ce i se potriveşte mai bine, chiar dacă asta ar însemna plecarea peste hotare.
„Părinţii mei au vrut să am o cultură rotundă, aşa că am încercat tot ce ţine de artă şi de creaţie, dar şi matematică, şi informatică.”,
GENII RĂZVRĂTITE
Jumătate se ratează social
Colceag poate fi numit „descoperitorul de genii“. Tot el l-a inclus pe Mircea Gogoncea în topul copiilor cu abilităţi excepţionale, disponibil pe site-ul www.supradotaţi.ro, în care mai figurează încă 24 de adolescenţi asemenea lui.
Din 1984 se ocupă Colceag de pregătirea copiilor pentru olimpiadele de matematică şi, tot de atunci, le testează capacităţile, prin metode ştiinţifice, celor care dau semne de precocitate în gândire. Consideră că grija pentru micii români cu inteligenţă deosebită era mult mai mare în Epoca de Aur.
„Existau «Palatele copiilor», unde se fructificau înclinaţiile fiecăruia, cluburile de şah sau de alte jocuri ale minţii. Tot ce am avut bun am stricat! Acum, doar câteva ONG-uri derulează programe pentru supradotaţi. Mai sunt câteva locuri unde copiii pot juca GO (un joc chinezesc de strategie – n.r.), ca să-şi menţină activ potenţialul“, spune Florian Colceag. Dacă, însă, copiii cu IQ peste medie nu au norocul să fie într-un oraşmare, unde să existe ONG-uri care să se ocupe cu pregătirea lor, riscă să se piardă.
Primeşte zilnic sute de e-mailuri de la părinţi care nu ştiu cum să le testeze abilităţile copiilor lor. O mămică a venit personal să-i ceară ajutorul. Colceag poate să-şi dea seama după un simplu desen cu câţi ani este mai evoluat intelectual un copil faţă de ceilalţi de aceeaşi vârstă.
„Dacă, la 3 anişori, nu face doar linii drepte, ci mai face şi anumite cercuri sau desene mai elaborate, este posibil să fie mai înaintată cu cel puţin doi ani“, îi explică profesorul femeii.
Un studiu realizat de Universitatea din Connecticut arată că 50% dintre copiii foarte inteligenţi fie ajung infractori, fie se ratează social. Dacă IQ-ul lor este de 200, nu-şi găsesc un corespondent cu care să comunice printre colegii cu IQ de cel mult 120. „Copiii foarte inteligenţi au stârnit întotdeauna invidia colegilor, aşa că foarte mulţi au probleme de adaptare socială. Şi asta e valabil şi în România“, explică profesorul.
Sorin Ovidiu Vîntu, un „copil deosebit“
„Mai mult, dacă societatea nu-i ajută, aceştia acumulează atâta frustrare că se pot răzvrăti împotriva societăţii şi pot ajunge infractori“, crede Florian Colceag. Dacă ar fi să dea un exemplu de copil cu abilităţi speciale, răzvrătit pe o societate care nu i-a oferit nimic, atunci s-ar opri asupra omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.
„Copil deosebit, care, însă, a suferit de pe urma răutăţilor celor de vârsta lui. Avea şi un handicap şi, probabil, colegii râdeau de el. Nu a fost un om care a plecat hotărât să corupă, dar, confrun tându-se cu societatea, s-a îndârjit şi s-a întors împotriva ei“, crede profesorul de genii.
PIERDEREA MINŢILOR STRĂLUCITE
Pleacă din ţară odată cu părinţii
„Descoperitorul de genii“ a pus la cale şi un plan care să ne aducă mai aproape de ţările dezvoltate: înfiinţarea unui Centru Naţional de Instruire Diferenţiată (CNID).
Acest centru a făcut obiectul Legii nr. 17/2007, care nu a obţinut finanţare de la buget în 2008. Mai mult, ulterior a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă 141/2008, care modifică partea cea mai importantă din conţinutul Legii 17: tocmai înfiinţarea CNID. Motivul: aplicarea întocmai a legii „ar genera suprapuneri şi paralelisme între CNID şi activităţile organizate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, organ de specialitate aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului“, după cum se arată în textul ordonanţei. Protestele IRSCA Giftet Education nu au avut niciun rezultat.
„Dacă nu se face ceva, ne paşte un dezastru!“
Poate doar sporirea îngrijorării celor care încearcă din răsputeri schimbarea din temelii a unui sistem de învăţământ „învechit“. „Dacă nu se face ceva urgent, ne paşte un dezastru! Fluc tua ţiile cauzate de plecarea pă rin ţilor în străinătate, care atrage de multe ori îndepărtarea acestor copii de mediile intelectuale, ne duc la pierderea potenţialului de lider“, crede Colceag.
SISTEMUL IDEAL
Educaţie depolitizată şi descentralizată
Finlanda – acesta este idealul învăţământului românesc.
„Curricula folosită în Finlanda şi în Anglia este bazată pe valoarea adăugată a sistemului pe care trebuie să o aducă elevul, dezvoltându-i creativitatea, ingeniozitatea, motivaţia. În plus, acolo există programe care se adresează întregii educaţii şi pe tot parcursul vieţii – long life learning. Ei se folosesc de experienţa dobândită a unor profesori, chiar dacă aceasta nu este validată de diplome“, povesteşte Florian Colceag.
În ţările dezvoltate, şcolile sunt descentralizate, curricula conţine programe de training personal şi există o relaţie foarte strânsă între instituţiile de învăţământ şi cererea pieţei. „Se permite descongestionarea şi eliberarea timpului profesorilor de actul birocratic“, mai spune Colceag, amintindu-şi de muntele de hârtii pe care trebuie să le pregătească fiecare profesor român în timpul unui an şcolar. În ţările dezvoltate, învăţământul este depolitizat, organizat în şcoli centrale, cu programe dedicate, în care elevul are posibilitatea să-şi aleagă obiectele pe care vrea să le studieze.
4% dintre copiii României sunt consideraţi supradotaţi
Voi ce părere aveţi? Cum i-ar putea ajuta sistemul de învăţământ românesc pe aceşti tineri?
Românii care au, de mici, abilităţi excepţionale riscă să ajungă adulţi rataţi sau infractori. Motivul: statul nu ştie sau nu vrea să le fructifice talentul. „A beautiful mind“, filmul despre povestea adevărată a sclipitorului matematician John Forbes Nash, îşi poate găsi oricând protagonişti în România.
